Tanara de 22 de ani depistata la volan fara permis

masina politie rutieraO tanara de 22 de ani a fost depistata de politisti la volanul unei masini, deşi nu deţinea permis de conducere. In noaptea de 6 spre 7 iulie, în jurul orei 01.15, a fost depistat în trafic,  pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, autouturismul condus de   Alexandra-Daniela V. de 22 ani, din municipiu.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânăra nu poseda permis de conducere, iar autoturismul condus de aceasta avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 3 iulie 2012.

Poliţiştii au stabilit că autoturismul aparține lui Mihaela Nicoleta N. de 20 ani, din municipiul Botoșani, care se afla în autoturism și care,  cu bună știință a încredințat autoturismul lui Alexandra Daniela V. În cauză s-au  întocmit acte procedurale față de tanara sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 Totodată, proprietara autovehiculului este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare cu știință a unui autovehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *