Ţigări de contrabandă descoperite de poliţiştii de frontieră într-o casă nelocuită

tigari multe

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală, pe numele unui cetăţean român, care avea în îngrijire o casă nelocuită, în care au fost descoperite 30.000 de ţigarete marca Plugarul, de provenienţă R. Moldova.

În dimineaţa zilei de 3 iulie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului PF Românești au descoperit, în urma unor informaţii deţinute, într-o casă nelocuită din localitatea de frontieră Dămideni, patru colete voluminoase, care conțineau 30.000 ţigarete marca Plugarul, de proveniență R. Moldova.

În urma cercetărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că ţigările aparţin cetăţeanului român Cătălin D., de 30 de ani, domiciliat în localitatea Dămideni, care are în grijă locuința respectivă.

În consecinţă, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „contrabandă” şi “evaziune fiscală”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, competent în soluţionarea cauzei.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 13.500 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *