Cozi la examenul pentru permis auto. Vezi motivul!

serviciul de permise si inmatriculari auto BotosaniSute de botoşăneni s-au înscris la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto pentru examen în această perioadă. Potrivit lui Dănuţ Ciubotaru, şeful SPÎA Botoşani, solicitările sunt cu 50% mai multe faţă de celelalte luni din an, dat fiind faptul că este perioadă de vacanţă. Pentru a rezolva toate solicitările, conducerea instituţiei a decis ca niciun angajat să nu intre în concediu de odihnă.

În această perioadă, volumul activităţii a crecut cu 50% datorită venirii elevilor şi studenţilor în vacanţă, dar şi a întoarcerii celor care lucrează în spaţiul comunitar. Vom încerca să păstrăm, în continuare, sub 30 de zile termenul de prezentare la examen, iar angajaţii îşi vor lua concediu în toamnă”, a declarat Dănuţ Ciubotaru. 

O altă măsură luată a fost aceea de mutare a personalului de la secretariat şi arhivare la ghiseele cu publicul.

Potrivit lui Ciubotaru, la proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere se prezintă zilnic, în medie ,aproape 200 persoane, iar la traseu 200 de persoane pe săptămână, în timp ce la înmatriculări auto sunt în jur de 50 solicitări pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *