Interviu! Ovidiu Portariuc: Nu se poate face protecţie socială fără a dezvolta economia

portariuc ovidiuSocial-democratul Ovidiu Portariuc a devenit, pe 21 iulie, noul primar al municipiului Botoşani. El a fost învestit oficial în funcţie, după ce pe 10 iunie 2012 a câştigat alegerile locale în faţa lui Cătălin Flutur. Noul primar are 35 de ani, este economist şi a lucrat până acum ca director de dezvoltare la firma familiei sale.

Într-un interviu realizat de BotosaniNews, Ovidiu Portariuc vorbeşte despre proiectele sale în administraţie.

BTNews: Aţi intrat în această competiţie electorală cu gândul de a cîştiga, însă rezultatul a fost o surpriză chiar şi pentru dvs. E adevărat că nu vă aşteptaţi la el?

Ovidiu Portariuc: Nu ştiu dacă o să mă credeţi sau nu, dar, de când am intrat în această competiţie, am intrat cu ideea de a câştiga şi am ştiut că voi câştiga împreună cu echipa pe care am format-o. Vreau să mulţumesc şi conducerii judeţene, în special domnului senator Marcu, căruia m-am solicitat să îmi dea mână liberă să-mi formez echipa de campanie. Aşa s-a întâmplat şi mi-am făcut strategia pentru Botoşani.

BTNews:  Adversarul a fost unul pe măsură. Cătălin Flutur avea realizări în spate şi nu părea a fi bătut în contextul actual …

O.P.: Sigur că da. A fost o luptă grea, o luptă care s-a dat până în ultima zi, până înainte cu o oră- două înainte de a se închide urnele, inclusiv în ziua votului,  dar ne-am mobilizat şi în vinal am avut acest rezultat.

BTNews: Votul la funcţia de primar este unul per persoană, nu politic. A fost un vot politic de această dată. Aveţi impresia că aţi câştigat dvs sau partidul?

O.P: Cred că sunt mai multe cauze care au dus la acest vot. Pe de o parte, cred că există şi o anumită influenţă a votului negativ, pentru că domnul Cătălin Flutur a fost preşedintele PDL Botoşani, mai este preşedintele PDL Botoşani şi lucrul ăsta a contat. Poate a contat şi faptul că a avut alături şinişte oameni de care nu a ştiut la momentul potrivit să se îndepărteze. A contsta şi asta, dar cred că a contat foarte mult şi mesajul , şi votul de susţinere pentru echipa noastră, faptul că noi am avut o echipă puternică, am adus oameni noi. Şi vă dau exemplu consilierii locali pe care i-am propus. Sunt oameni noi, care nu au făcut politică până acum. Sunt oameni care au realizat ceva în mediul privat sau în profesia pe care o au. Noi am ţinut cont în primul rând de cerinţele oamenilor. Aţi văzut că atunci când au ieşit în stradă, în ianuarie- februarie, s-a cerut reînoirea clasei politice. Atunci a fost momentul în care am considerat că trebuie să reînnoim echipa la Botoşani. Am avut şi susţinerea partidului. A fost şi una din condiţiile pe care le-am pus. Şi ioată că această strategie a dat rezultate. Sunt oameni noi, oameni pregătiţi, oameni cu o anumită probitate morală. Dincolo de asta, cred că am avut şi un program electoral pentru Botoşani destul de consistent spre deosebire de contracandidatul PDL şi echipa PDL, care nu a oferit un program pentru următorii patru ani, ci a promis doar continuitate la modul general. Cred că au contat şi astea.

BTNews: Tinereţea, faptul că nu aţi fost vulnerabil, au contat şi ele?

O.P.:  Sigur că au contat şi aceste lucruri, pentru că s-a încercat de către contracandidaţi şi de către echipa adversă să găsească tot felul de breşe, tot felul de puncte vulnerabile. S-au încercat şi tot felul de înscenări. Din păcate pentru ei, nu au reuşit să găsească nimic. Nu au reuşit pe această formulă să le iasă niciun scenariu. Cred că faptul că până acum nu am fost implicat şi sper să mă ţin de aici încolo departe de orice fel de acţiuni care să compromită imaginea mea.

BTNews: Aţi vorbit de un program electoral care a avut în centrul său crearea de locuri de muncă. E un slogan greu de pus în practică…

O. P.:  Da. Programul nostru a avut trei puncte principale: crearea de locuri de muncă, crearea de locuinţe pentru tineri şi eliminarea corupţiei locale. Crearea locurilor de muncă am considerat că este punctul esenţial al programului nostru, ţinând cont că Botoşaniul este o zonă încă săracă, o zonă cu un şomaj ridicat, chiar dacă el nu apare în cifrele orificale, dar există. A fost o problemă pe care am identificat-o stând de vorbă cu oamenii. Mulţi s-au plâns de faptul că nu îi ajută cu nimic că se fac anumite schimbări în oraş, dacă venitul lor nu creşte, pentru că nu se pot bucura de aceste noi mijloace de petrecere a timpului liber, de tot ceea ce ne oferă aceste investiţii. Un om care are un salariu de 700- 800 de lei abia reuşeşte să îşi plătească întreţinerea. Şi aici trebuie lucrat, la creşterea veniturilor şi pentru a crea noi locuri de muncă. În acest sens, am pornit din această săptămână, câteva negocieri  cu investitori străini pe care încercăm să îi aducem în toamnă în Botoşani. Am început o identificare a resurselor pe care le are municipiul Botoşani, atât resurse umane, cât şi resurse de infrastructură, ce putem pune la dispoziţia investitorilor şi sper ca din toamnă să creionăm o strategie de dezvoltare a unor investiţii în Botoşani.

BTNews: Sunteţi om de afaceri, aveţi o experienţă în bussines, însă administraţie sunteţi abia la început. Credeţi că va fi greu să vă obişnuiţi cu acest fotoliu?

O.P.: Sunt oarecum nou în administraţie, deşi am avut un mandat de consilier local cu jumătate de an înainte de candidatură. Am început să mă adaptez şi condiţiilor existente în administraţie. Există oarecare nemulţumire, dacă vreţi, în această primă săptămână de când sunt aici, pentru că se mişcă lucrurile puţin cam greu decât în mediul privat şi mi-am propus să dinamizez, să schimbăm aceste lucruri, să facem şi schimbări, inclusiv de modernizări în ceea ce priveşte managementul instituţiei. Am avut discuţii acum câteva zile pentru introducerea unui sistem informatic integrat care să ducă la creşterea productivităţii muncii în Primărie şi, până la urmă, la scurtarea ratei de răspuns către cetăţeni şi rezolvarea mai rapidă a problemelor.

BTNews: Cum aţi găsit, după o săptămână de muncă, Primăria Botoşani, în ceea ce priveşte personalul documentele pe care le-aţi răsfoit?

O.P.: După o săptămână, văd că avem un personal profesionist, bine pregătit în Primărie, avem oameni care au scris proiecte europene, au atras fonduri europene şi care îşi propun în continuare să facă acest lucru. Ne pregătim deja portofoliul de proiecte pentru viitoarea perioadă, pentru ca Botoşaniul să poată participa la atragerea fondurilor europene pe programul viitor, care începe în 2014. În rest, am făcut câteva verificări financiare, am descoperit câteva nereguli de ordin financiar şi aici ne-am propus să insistăm puţin cu controlul, să mergem mai în adâncime. Din prima săptămână, mi-am dat seama că există oarecare risipă a resurselor bugetare şi trebuie să intervenim aici, pentru că, mai ales în vremuri de criză, cum trăim acum, nu ne permitem să facem cheltuieli care nu se justifică şi mai ales contracte care, de multe ori, sunt încheiate în detrimentul municipalităţii.

BTNews: Controalele v-ar putea determina să faceţi plângeri penale sau recuperări de sume de la cei vinovaţi?

O. P.: Nu excludem. Deocamdată, am primit raportul Curţii de Conturi pe 2011, din care reiese că există multe nereguli, inclusiv în ceea ce priveşte partea financiară, plăţi nelegale făcute către firme, plăţi pentru lucrări neexecutate.  După cum bine ştiţi, controlul Curţii de Conturi este eşantionat pe o anumită parte a activităţii. S-ar putea să extindem puţin controlul să vedem eaxat ce se întâmplă, pentru că avem o mare responsabilitate pentru gestiune.

BTNews: Când aţi intrat în Primărie, v-aţi propus să schimbaţi ceva în mod radical?

O. P.: Da, mi-am propus, în primul rând, să schimb relaţia cu cetăţeanul, modul cum se raportează administraţia la cetăţean. Şi mă interesează relaţia cu cetăţenii. Prima dată când intră un om în Primărie cu o cerere, vreau să văd cât durează până când i se rezolvă problema, cum i se rezolvă, cum este primit cetăţeanul, până la modul de cheltuire a banilor. Cred că sunt schimbări de structură, dar nu pot fi făcute foarte repede, pentru că există o oarecare rezistenţă la schimbare a structurilor, a personalului. Nu putem face schimbările peste noapte. Probabil va dura câteva luni de zile, poate jumătate de an până vom reuşi să inducem un alt ritm de lucru, un alt mod de raportare la cetăţean, un alt mod de raportare la gestiunea financiară.

BTNews: Sunteţi un om de stânga propus de un partid de stânga. Vă propuneţi să vă bazaţi mai mult pe latura de asistenţa socială pentru populaţia din Botoşani?

O.P.:  Eu am spus-o şi o mai spun. Nu se poate face protecţie socială fără a dezvolta economia. Şi în Botoşani, ca şi în România, în primul rând trebuie să pornim motorul economic. Nu vom avea reurse şi nu ne vom ocupa de partea socială atâta timp cât nu vom avea bani. De asta, prioritatea noastră acum este de a atrage investitori, de a porni motorul economic din Botoşani şi de a crea cât mai multe resurse. Având resurse financiare, putem să discutăm şi de măsuri sociale ulterior.  Da, sunt un om de stânga şi cred că va fi o prioritate protecţia socială, dar ulterior pornirii motorului economic.

BTNews: Să nu uitaţi că unul din punctele din campanie a fost crearea de locuinţe sociale …

O. P.:  Da, avem deja un proiect în lucru pentru locuinţe sociale. Am trimis documentaţia pentru construirea câtorva locuinţe ANL, 72 de locuinţe. Avem două proiecte de modernizare a două parcuri, parcul Eminescu şi parcul Curcubeului. Deci, vom merge înainte cu mai multe proiecte, inclusiv cele care ţin de protecţie socială.

BTNews: Vă bazaţi pe sprijinul actualului premier şi pe partidul din care faceţi parte?

O.P.: Cu sigurnaţă. Este un sprijin promis din campania electorală. M-am întâlnit şi cu domnul Victor Ponta după câştigarea alegerilor şi m-a reasigurat de sprijinul Guvernului în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor Botoşaniului.

BTNews: Infrastructura Botoşaniului nu ar fi suficientă dacă nu am avea şi infrastructură externă, şi mă gândesc aici la nişte drumuri care să lege Botoşaniul de restul ţării. Puteţi să interveniţi, să faceţi lobby în acest sector?

O.P.: Da, am discutat şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Florin Ţurcanu. Avem o prioritate drumul Botoşani- Târgu Frumos, care să lege Botoşaniul de E85. Pe partea cealaltă, avem Botoşani- Suceava. Din punctul meu de vedere, acum este o prioritate drumul care să lege Botoşaniul de Suceava, ţinând cont că acolo vom avea o investiţie majoră (n.r.- Parcul Cornişa) care poate fi pusă în valoare doar prin realizarea acestei artere.

BTNews: Actul administrativ va fi influenţat categoric de contextul economic naţional şi internaţional. Cum vedeţi Botoşaniul peste patru ani?

O.P.: Peste patru ani, dacă toate proiectele pe care ni le-am propus vor fi duse la bun sfârşit, Botoşaniul îl văd ca un oraş aproape de standardul european, cu o infrastructură foarte bine pusă la punct, cu o infrastructură de termoficare, rutieră, cu parcuri modernizate, cu locuri de joacă pentru copii, cu un mega parc acvatic şi de distracţii la marginea Botoşaniului, un oraş integrat în circuitul turistic naţional şi – de ce nu?- internaţional, un oraş deschis investitorilor, un oraş cu iniţiativă, un oraş unde se întâmplă lucruri, un oraş cultural. Botoşaniul este un oraş cultural, dar cred că trebuie făcute mai multe lucruri în această direcţie. Cred că trebuie să îşi recâştige locul pe care l-a avut cândva în istorie.

2 thoughts on “Interviu! Ovidiu Portariuc: Nu se poate face protecţie socială fără a dezvolta economia

  1. Un interviu de exceptie! Asteptam astfel de interviuri cat mai des posibil pentru ca oamenii trebuie sa fie informati!

  2. Rar mi-a fost dat sa citesc un asemenea interviu ca al domnului Ovidiu Portariuc.M-am bucurat foarte mult,ca in sfarsit,PSD-ul a gasit OMUL potrivit la locul potrivit! Il felicit si ii doresc succes in administratia locala,sa-si respecte promisiunile din campania electorala,sa nu-i uite pe acei oameni care au depus efort si suflet pentru ca domnia sa sa ocupe fotoliul de primar al Botosaniului! Sa intareasca relatiile cu sindicatele si cu Asociatiile de proprietari,prin reprezentantii acestora – presedintii. Cu prietenie,un fost colaborator neinsemnat!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *