Premii strânse cu o mână artificială

Constantin VoiniciucElevul Constantin Voiniciuc va reprezenta România, anul viitor, la un concurs de ştiinţă şi inginerie care va fi organizat în SUA. Proiectul realizat de el, „Robohand – mâna bionică” a fost recompensat cu Premiul I la Concursul naţional de ştiinţă şi tehnologie „ROSEF 2012”, organizat în perioada 22-24 iunie 2012, la Suceava. Miza a fost mare deoarece proiectele declarate câştigătoare vor participa anul viitor la concursul Intel ISEF (International Science and Engineering Fair) din SUA.

La competiţia de la Suceava au participat 80 de elevi din întreaga ţară cu 68 de proiecte. „Câştigarea acestui premiu impune o mai mare responsabilitate, dar şi o ocazie de a promova aceşti copii minunaţi, Palatul Copiilor şi Botoşaniul” a declarat profesorul Luisian Grigore, coordonatorul Cercului de Fizică Aplicat, Electronică, Automatică şi Robotică.

Mâna bionică a fost realizată după mai bine de un an de muncă şi studiu intens. Constantin Voiniciuc, elev ce frecventează Cercul de fizică aplicată de la Palatul copiilor, a fost coordonat de profesorii Luisian Grigore şi Dan Lazăr.

Mâna bionică poate imita cu acurateţe mişcările celei umane şi poate înregistra mişcările mâinii umane, pe care să le redea după un anumit interval de timp.

Sursa: Monitorul de Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *