Primarul Portariuc va solicita o amânare a licitaţiei privind realizarea Parcului Cornişa

Primarul Ovidiu Portariuc
Primarul Ovidiu Portariuc

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, va analiza, în perioada imediat următoare, dacă Parcul Cornişa se va mai realiza în municipiul Botoşani. Aceasta reprezintă una din priorităţile noului primar al municipiului Botoşani. Portariuc a anunţat că va solicita o amânare a licitaţiei privind realizarea parcului de distracţii în Botoşani şi spune că banii respectivi ar putea fi direcţionaţi către realizarea de locuinţe pentru tineri, crearea de locuri de muncă sau pentru realizarea unor cămine pentru bătrâni.

Vrem să vedem dacă din punct de vedere tehnic şi legal este posibilă o amânare măcar cu aproximativ o lună de zile, pentru a avea timpul să reanalizăm acest proiect. Îmi menţin părerea pe care am avut-o şi în campania electorală, nu cred că este prioritar acest proiect pentru Botoşani. Dacă cifrele ne arată că este un proiect fezabil, îl vom continua. În schimb, dacă cifrele arată, ţinând cont de realitatea economică care s-a schimbat acum faţă de cea din urmă cu opt ani când s-a făcut studiul de fezabilitate pentru proiect, nu putem risca soarta unui oraş pentru un proiect de genul acesta. Este un lucru cu care nu ne putem juca şi trebuie o analiză riguroasă economic„, a spus Portariuc.

Acesta ia în calcul şi realizarea unui parc de agrement mai mic, care să aibă un bazin de înot, un teren de sport.

Realizarea unui audit financiar, dar şi de personal la Primăria Botoşani reprezintă o altă prioritate a lui Portariuc.

Sunt sigur că sunt specialişti buni aici, dar aşa e normal când se face o predare-primire de gestiune„, a mai spus Portariuc.

O altă prioritate a noului primar este reînfiinţarea Corpului de control al Primăriei.

13 thoughts on “Primarul Portariuc va solicita o amânare a licitaţiei privind realizarea Parcului Cornişa

  1. :)))))))) si daca DOAMNE FERESTE ESTE FEZABILE PROIECTUL? ITI VEI CERE PUBLIC SCUZE PENTRU ATACURILE DIN CAMPANIE? INTREBARE RETORICA……….

  2. daca se realizeaza o investitie cu cap,si nu cu picioare,s-ar crea numeroase locuri de munca la Cornisa!!!!!!!ati atrage investitori si turisti in orasul ala,unde efectiv nu ai ce face!!!tineretul e nevoit sa emigreze in weekened spre Iasi sau Suceava!!!!!!e inadmisibil!!!

  3. Pai da,ar ramane banii la noi in oras,nu i-am darui celor din Suceava sau Iasi!!!!!!!!!!!!!!!!halal inceput de mandat!!!!!!

  4. daca ar face un sondaj de opinii in Botosani,ar vedea cati botosaneni isi doresc realizarea acestui parc.normal ca cei care au piscinele in spatele casei nu isi doresc asa ceva

  5. In primul rand sunt si bani europeni care nu pot fi atrasi pt construirea de ce vrea acest individ. In al doilea rand, daca a venit parvenitul ala de Mazare si a presupus ca orasul nostru nu are nevoie de locuri de recreere, noul nostru primar (care probabil nu poate gandi singur ci numai cu ajutorul celorlalti tovarasi) pune rapid in aplicare ideea mazareasca. Dar poate ca un bun contribuabil ce sunt, doresc ca din banii pe care ii platesc pt taxe sa se fac ceva si pt mine. Nu numai apartamente de care oricum nu cred ca vor beneficia cei care au cu adevarat nevoie. Chiar avem nevoie in oras si de un loc unde sa putem duce copii la inot, un loc unde sa imi faca placere sa stau….
    Si apropo… la Cornisa s-ar creea si cateva locuri de munca.

  6. eram sigur de chestia asta, dak sunteti prosti si votati unu hot care lea furat pamanturile pe la aia pe la saveni, mai pl deacuma k locuinte nu da si camine le pune 2 geamuri termopane mare fantezie

  7. Avem nevoie de un loc de agrement, locuim intre betoane nu avem unde merge in weekend.

    PORTARIUC, oare de ce am impresia ca in curind vom regreta ca te-am votat ? Daca esti bun gaseste alti bani pentru locuinte si fabrici si uzine

  8. Parcul Cornisa este absolut necesar pentru Botosani, d.nul Primar. Nu cred, ca dumneavoastra nu vreti sa se faca acest parc pentru botosaneni si nu numai. De ce sa mergem la distractie cu familia si prietenii pe alte meleaguri?

  9. buna ziua.
    eu cred ca trebuie facut parcul la botosani. de ce sa tot mergem la p. neamt sau in jud. suceava. la mare e prea departe si nu prea am bani de mare.

  10. sunt pentru a se face parcul. v.am votat domnule primar si nu vreau sa.mi para rau pentru asta. e un proiect ce trebuie continuat, mai ales ca se vor crea si locuri de munca.

  11. mai bine ramanea flutur , draga ovidu nu esti in stare sa iti asumi o lucrare de amploare pentru oras la ce ai mai candidat? toti marii conducatori au lasat ceva in urma lor. Orasul e mort dpvd turistic, nu ne viziteaza nimeni, trezeste-te. Locuri de munca genereza si acest proiect.

  12. Domnule Primar,
    Asteptam cu atata ardoare acest parc,avem nevoie si de locuri de recreere si de bazine de inot pt. copiii nostri si de ce nu si pentru noi adultii care nu avem piscina in curte sau bani suficienti sa ne petrecem vacantele pe litoral.In numele fam. mele, a colegilor si prietenilor nostri
    cetateni botosaneni si in acelasi timp contribuabili onesti VA IMPLOR nu distrugeti visul nostru ,realizarea acestui Parc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *