Ovidiu Portariuc, noul primar al Botoşaniului

investire ovidiu portariucSocial-democratul Ovidiu Portariuc a devenit, joi după-amiază, noul primar al municipiului Botoşani. El a fost învestit oficial în funcţie, după ce pe 10 iunie 2012 a câştigat alegerile locale în faţa lui Cătălin Flutur.

Preluarea mandatului de primar a avut loc în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de şedinţe a Consiliului Local. Portariuc a depus jurământul în faţa consilierilor locali, după ce, iniţial, mandatele acestora au fost validate.

La ceremonie a luat parte prefectul Adrian Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, preşedintele Judecătoriei Botoşani, Liliana Poelincă, protopopul de Botoşani, PC Lucian Leonte, dar şi deputaţii Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi.

În sală s-au aflat şi angajaţi ai Primăriei, directori ai societăţilor subordonate Consiliului Local, dar şi foarte mulţi membri PNL şi PSD.

Noul primar are 35 de ani (pe care îi împlineşte pe 11 iulie), este economist şi a lucrat până acum ca director de dezvoltare la firma familiei sale.

Potrivit declaraţiei de avere depuse la dosarul de candidatură, Ovidiu Portariuc declară că deţine, din anul 2000, doar un apartament de 68 de metri pătraţi în Bucureşti. Deşi el se plimbă cu un VW Touareg, el afirmă că nu are maşină. Portariuc este asociat la şase firme: Multiagra, Portas Com, Portas, Ecobiz One şi Optimus, care i-au adus, anul trecut, venituri de 25.644 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *