Prefectul cere mobilizare generală pentru diminuarea efectelor caniculei

prefectul Adrian Constantinescu
prefectul Adrian Constantinescu

Deoarece judeţul Botoşani se află sub avertizare de cod galben de caniculă, prefectul Adrian Constantinescu a reactivat astăzi măsurile ce se impun. Toate instituţiile implicate în prevenirea situaţiilor de urgenţă ce ar putea fi generate de temperaturile ridicate, au fost înştiinţate asupra activităţilor pe care trebuie să le realizeze în perioada imediat următoare. Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră sunt doar o parte dintre instituţiile şi autorităţile de a căror mobilizare depinde diminuarea efectelor caniculei din aceste zile, se precizează într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului.

Peste 30 de măsuri vizează, printre altele, monitorizarea nivelurilor şi calităţii apei din acumulări, cursuri şi fântâni, suplimentarea personalului şi dotărilor necesare pentru acordarea primului ajutor. Totodată se are în vedere stabilirea şi amenajarea punctelor pentru asistenţă medicală de urgenţă şi distribuirea apei potabile astfel încât să se diminueze şi să se prevină fenomenele de deshidratare şi hipertermie.

 Pentru protecţia animalelor, măsurile prevăd interzicerea transportului acestora, indiferent că se face în scop comercial, pentru hrană sau tracţiune, în intervalul orar 11-19, în zilele de caniculă.

            „Solicit instituţiilor vizate de planul de măsuri să se conformeze.În primul rând să asigure apă pentru populaţie, să pună în funcţiune pompele stradale şi să ia măsurile necesare pentru prevenirea incendiilor sau îmbolnăvirii populaţiei din cauza apei nepotabile. Rog promptitudine atât din partea instituţiilor deconcentrate cât şi a comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, mai ales acum, când din cauza constituirii consiliilor locale ar putea neglija codul galben.”, a declarat prefectul Adrian Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *