Ovidiu Portariuc a participat în perioada 15-17 iunie la Raţiu Friends and Family Weekend



ovidiu portariuc la Centrul Ratiu pentru DemocratieCentrul Raţiu pentru Democraţie a organizat, între 15-17 iunie, Raţiu Friends and Family Weekend, perioadă dedicată consolidării relaţiilor şi parteneriatelor, discuţiilor şi viziunii comune asupra democraţiei.

In aceste zile au fost programate prezentări, conferinţe şi prelegeri având ca temă democraţia în România, precum şi evenimente culturale legate de tradiţii locale şi regionale. Nabeel Rajab, laureat al Premiului Raţiu pentru Democraţie în 2011, unul din fondatorii mişcării drepturilor omului în Bahrein şi preşedinte al Centrului Drepturilor Omului din Bahrein nu a putut veni datorita rearestării în 6 iunie şi menţinerii sale în arest.

Această întâlnire a onorat memoria lui Ion Raţiu şi credinta lui intr-o Romanie democratica si prospera. Centrul Raţiu pentru Democratie susţine şi implementează numeroase proiecte şi programe care încurajează promovarea valorilor şi comportamentelor asociate democraţiei, într-un mod nepartizan. Masa rotundă, “Cum funcţionează democraţia locală?”, programată pentru 16 iunie, a reunit membri ai diferitelor ONG-uri şi ai mediei locale şi regionale.

Ne-am bucurat, de asemenea, de prezenţa ambasadorului SUA la Bucuresti, aflat în vizită privată la Turda, şi a primarului proaspăt ales al municipiului Botoşani,Ovidiu Portariuc. Discuţia s-a axat pe felul în care s-a desfăşurat pentru campania alegerile locale, monitorizarea procesului electoral şi metodele de responsabilizare a alesilor. Septimius Pârvu, director adjunct al Pro Democraţia a insistat asupra nevoii ca membrii secţiilor de votare să cunoască procedurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *