Patru cazuri de meningită în şcolile din Botoşani

Autoritatea de Sănătate Publice a înregistrat, în ultimele 24 de ore, patru cazuri de meningită la elevi din Botoşani. Un copil de la Şcoala 11, unul de la Şcoala 13, unul din Dobârceni şi unul din Româneşti au fost internaţi la Secţia de boli infecţioase cu meningită acută virală.

Starea copiilor este stabilă, iar medicii susţin că aceste cazuri apar pe fondul temperaturilor ridicate şi a lipsei de igienă personală.

„În cursul zilei de ieri (n.r.- luni) s-au internat la Spitalul de boli infecţioase patru copii, cel mai mic de opt ani, cel mai mare de 14 ani, cu simptomatologie care se încadra în diagnosticul de meningită acută virală”, a anunţat epidemiologul şef de la ASP, Ecaterina Chihaia.

Epidemiologul şef susţine că populaţia nu trebuie să intre în panică, pentru că sunt patru cazuri izolate, nu epidemie de meningită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *