Ţurcanu se plânge că a preluat Consiliul Judeţean într-o situaţie deplorabilă

Consiliul JudeteanFlorin Ţurcanu se plânge de ceea ce a lăsat la Consiliul Judeţean predecesorul său, Mihai Ţâbuleac. Acesta a declarat că Ţâbuleac a preluat Consiliul Judeţean în condiţii bune, în timp cel el l-a preluat într-o situaţie deplorabilă. Ţurcanu i-a chemat, în prima zi de activitate, pe şefii de departamente din CJ, dar şi pe şefii instituţiilor din subordinea CJ pentru a-i prezenta situaţia din aceste unităţi.

Nu vreau să dau vina. Îmi asum totul, dar nu-i uşor. Situaţia este foarte dificilă. Numai astăzi dimineaţă am discutat cu Curtea de Conturi, pentru că au făcut o verificare la 15% din licitaţii, prin care 13 miliarde lei vechi li se impută Direcţiei de Drumuri şi Poduri şi 5 miliarde lei vechi Consiliului Judeţean. Sunt lucrări plătite şi neexecutate, plus avem pe rol procese, vreo şase-şapte, care sunt litigii privind sume de bani. Numai la proiectul de la Nova Apaserv avem până acum ce am derulat noi 45 miliarde penalităţi. Dacă noi pierdem procesele, toţi banii aceştia trebuie daţi din bugetul CJ. Am cerut o situaţie şi se adună milioane de euro”, a spus Ţurcanu.

Florin Ţurcanu va cere un audit intern la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, dar şi la Nova Apaserv, acolo unde, spune el, a găsit cele mai multe probleme.

One thought on “Ţurcanu se plânge că a preluat Consiliul Judeţean într-o situaţie deplorabilă

  1. probabil ca se va face treaba buna …iar cei ce au luat banii pentru lucrari si nu au executat cu siguranta le vor executa,bine le face trebuie controlati pana la ultimul leu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *