Lucrările de reabilitare a străzilor din municipiu, sistate

lucrari reparatii Cuza VodaToate lucrările de reabilitare a străzilor din municipiu au fost sistate de săptămâna trecută, ca urmare a faptului că oficial nu a fost desemnată încă firma care să se ocupe de întreţinere şi reparaţii străzi pe următorii trei ani. La licitaţie de atribuire a lucrărilor s-au prezentat două firme, respectiv Conrec şi o firmă din Piteşti. Firma din Piteşti a fost descalificată de comisie, pentru că a venit cu o ofertă neconformă.

Contractul cu firma Conrec a expirat pe 12 iunie, iar atunci au fost sistate şi lucrările la reparaţii străzi.

Noi am trimis comunicarea de la licitaţie. Firma respectivă a fost descalificată şi aşteptăm, pentru că este perioada de contestaţii. În termne de cinci zile lucrătoare ei pot să depună sau nu contestaţia„, a precizat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

În cazul în care nu vor fi contestaţii, se va putea semna noul contract, în valoare de 5 milioane euro pe trei ani.

One thought on “Lucrările de reabilitare a străzilor din municipiu, sistate

  1. lucrarile efectuate de C O N R E C sunt deosebite,vedeti str.O.Onicescu cu trotoare precum valurile marii,asfalt spart pentru a ridica gurile de canal,praf si pulbere din blocurile si locuintele unde sau efectuat lucrarile.Din a cui bani sunt platite lucrarile de calitate indoielnica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *