Grupul Cheia Sol dă startul spectacolelor estivale din Parcul Mihai Eminescu

A venit vara, e timpul distracției și, odată cu ea, încep spectacolele estivale din parcul “Mihai Eminescu”.

Copiii și adolescenții grupului „Cheia Sol” abia așteaptă să se întâlnească, duminică de duminică, la foișorul din parc cu cei mai mici dintre botoșăneni, dar și cu bunicii și părinții lor.  Muzica, dansul și voia bună vor fi la înălțime!

Piticii grupului – Gabriel Șobachi, Ana Apetrei, Patricia Șovan, Ayleen Ivasciuc, Ana Lhea Arcalianu, Alexandru Chiriac, alături de juniorii – Oana Tăbultoc, Isabela Pamparău, Ioana Frăsinescu, Alexia Pughiuc, Amalia Hrom, Andreea Prisacariu, Larisa Ailoaie, Ștefana Tincu și adolescenții grupului-Miruna Buză, Bianca Iacob, Costinel Bălan, Alexandra Mera, Ioana Mititelu, Cosmina Cozma, Diana Cozma, Diana Căldăraru și Perla Scripcariu vor aduce cu ei pofta de viață, bucuria de a trăi și farmecul copilăriei, timp de două ore, în fiecare duminică, începând cu ora 17.00.

Cei mai mici botoșăneni din public vor fi invitați să cânte refrenele copilăriei alături de membrii grupului care îi vor ajuta să-și ducă misiunea la capăt. Micuții spectatori nu vor rămâne nerăsplătiți pentru că grupul Cheia Sol le pregătește chiar și premii!

Noutatea  evenimentului estival din acest an constă în faptul că o parte dintre  spectacole vor avea loc și în Centrul Istoric pentru că zona recent reabilitată merită să prindă viață cu muzică, dans și bucuria copilăriei.

Spectacolele sub egida „Vara în acorduri muzicale” sunt organizate de Asociația Culturală Cheia Sol, cu sprijinul Primăriei Botoșani și se vor derula în perioada 17 iunie-2 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *