Sofer de 19 ani urmarit pe strazile din municipiul Botosani de politisti

masina politie rutieraPolitistii rutieri au fost nevoiti sa urmareasca o masina care nu a oprit la semnalul regulamentar. Joi, la orele 03:45, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Botoșani, aflată pe strada Sucevei, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul marca VW Vento și întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal și a demarat în trombă, a fost necesară urmărirea acestuia pe strazile Primăverii, Octav Onicescu, Pacea, ocolitor Pacea, Cornișa, Calea Națională până în spatele imobilului cu nr. 5, unde acesta a abandonat autoturismul, fugind prin vegetația din spatele imobilului.

În urma cercetărilor efectuate și a audierii pasagerilor rămași în mașină a fost identificat conducătorul autoturismului Iont G. de 19 ani, din comuna Copălău, județul Botoșani.

În urma verificării în baza de date, s-a stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat din data de 25 martie pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar în data de 1 iunie i-a fost întocmit dosar penal pentru coducere în perioadă de suspendare.

 Tanarul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism având permisul de conducere suspendat, cauza urmând a fi soluționată procedural.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *