Botosaneanca implicata intr-o grupare care a furat un milion de euro din conturile clientilor unei banci din Italia

tanara arestata BotosaniBrandusa Nicoleta Ignat, o botosaneanca de numai 20 de ani, este urmarita penal de procurorii DIICOT alaturi de alte 25 de persoane dupa ce s-a descoperit ca tanara facea parte dintr-o grupare infractionala specializata in savarsirea de infractiuni informatice si acuzata ca a golit conturile clientilor unei banci din Italia. Prejudiciul se ridica la un milion de euro.

Miercuri dimineaţă, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, s-au făcut nu mai puţin de 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Arad, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Iaşi.

Au fost emise 26 de mandate de aducere, însă în faţa procurorilor DIICOT Suceava au fost aduse 17 persoane, mare parte tineri din municipiul Rădăuţi.

De altfel, mărturisesc surse judiciare, nucleul grupării era format din rădăuţeni, tot rădăuţeni fiind şi liderii acesteia.

Printre cei aduşi la audieri s-a numărat, potrivit surselor noastre, şi Cătălin Andrei Iurescu (26 de ani), fiul primăriţei din Voitinel, Maria Pleşca.

Pe lângă percheziţiile din România, anchetatorii, în colaborare cu autorităţile din Germania, au promovat o comisie rogatorie în baza căreia, tot ieri dimineaţă, a avut loc o percheziţie domiciliară şi în localitatea Tubingen – Germania, la un imobil aparţinând unuia dintre liderii grupării.

Potrivit surselor noastre, numele acestuia este Ionuţ Liviu Ilisoi (31 de ani), tânărul fiind tot din Rădăuţi.

Cum au reuşit să pună mâna pe un milion de euro

Potrivit unui comunicat al structurilor de combatere a crimei organizate, fraudele comise de gruparea infracţională s-au comis în perioada 2010-2012.

Scopul membrilor grupării a fost acela de a obţine datele de acces la conturi bancare ale clienţilor băncii „Poste Italiane” prin metoda phising.

Membrii grupării obţineau prin phishing date şi adrese e-mail aparţinând  clienţilor  unităţilor bancare vizate şi, prin  mesaje de tip spam, îi îndrumau să acceseze  linkuri către pagini web clonă unde să introducă datele bancare personale (user/nume utilizator, parolă acces, număr card, data expirării), informaţii care permiteau accesarea conturilor online banking”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Cu acele date obţinute fraudulos, membrii grupării accesau fără drept conturile online banking şi efectuau ulterior transferuri bancare prin intermediul platformei de internet banking a băncii respectivei. Practic, transferau bani din conturile păgubiţilor pe carduri valide, ale aceleiaşi bănci, carduri ce se aflau în posesia unora dintre indivizii implicaţi în această megaescrocherie, se arata in Monitorul de Suceava.

Infractorii procurau în prealabil aceste carduri către care erau virate sumele de bani ce provin din conturile fraudate, de la diverşi cetăţeni italieni, contra unor sume cuprinse între 100 şi 250 euro şi le trimiteau în România, Germania, Anglia, etc unor persoane care aveau ca sarcină scoaterea banilor în numerar de la diverse ATM-uri, imediat ce au fost alimentate de pe conturile fraudate”, explică anchetatorii, precizând că valoarea prejudiciului este de un milion de euro.

Cine sunt membrii grupării

Potrivit anchetatorilor, gruparea număra 28 de membri, fiind constituită din mai mulţi tineri din Rădăuţi.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva a 26 dintre suspecţi.

Iată lista completă a învinuiţilor acuzaţi că au făcut avere golind conturile clienţilor băncii italiene: Alex-Alin Scânteie (24 de ani),  Tiberius Murgoci (26 de ani), Gagriel Maciuc (29 de ani), Cristian Alexandru Colibaba (26 de ani) , Ionuţ Liviu Ilisoi (31 de ani), Alin Alexandru Rusu (28 de ani), Daniel Puha (22 de ani), Mugurel Constantin Vichiuc (26 de ani), Vasile Matei (40 de ani), Andreea Claudia Scânteia (23 de ani), Cătălin-Andrei Iurescu (26 de ani), Emanuel Ioan Covaşă (27 de ani), toţi din municipiul Rădăuţi, Constantin Liviu Olariu (33 de ani), din municipiul Suceava, Raul-Alexandru Matner (24 de ani), din oraşul Siret, Viorel Lungu (29 de ani), Claudiu Ignat (32 de ani) şi Brînduşa Nicoleta Ignat (20 de ani), din judeţul Botoşani, Ragnat Szabo (23 de ani) din municipiul Sibiu, Valentin Văduva (23 de ani), Petronela Popescu (34 de ani) şi Bianca Roxana Hatcău (25 de ani), din municipiul Arad, Emilian Ricardo Marin (22 de ani), din municipiul Călăraşi, Daniel Postolache (27 de ani), din municipiul Braşov, Ionel Gherasim (34 de ani), din municipiul Iaşi, Florin Cosmun Mangu (19 ani) şi Ana Culea (33 de ani), din municipiul Constanţa.

Avocatul Marius Rădăcină îi reprezintă în acest dosar pe mai mulţi învinuiţi din Rădăuţi, iar apărătorul a declarat ieri seară că majoritatea clienţilor săi s-au prelevat de dreptul de a nu da declaraţii în această fază penală.

Mâine (n.r.-astăzi), am înţeles că se va cere arestarea preventivă a mai multor persoane puse sub acuzare în cazul acestei presupuse grupări infracţionale. Atunci vom vedea şi cele 40 de volume ale acestui dosar şi vom putea face mai multe precizări. Deocamdată, e prea devreme să ne putem pronunţa cu privire la acuzaţiile ce li se aduc clienţilor mei”, a spus avocatul Rădăcină.

Ce s-a găsit la percheziţii

Pentru anihilarea acestei reţele, procurorii DIICOT Suceava au colaborat cu ofiţerii Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

La percheziţiile de ieri anchetatorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au fost sprijiniţi de SRI Suceava şi serviciile de operaţiuni speciale Suceava, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Braşov.

De asemenea, descinderile domiciliare s-au făcut cu colaborarea Poliţiei şi Jandarmeriei.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate pentru cercetări următoarele bunuri: 23 laptop-uri, nouă unităţi calculator, 11 HDD-uri, 161 suporţi optici, 41 telefoane mobile, 49 cartele SIM, 42 carduri bancare, 10 stick-uri, 3 dispozitive de skiming/citire card-uri, un detector de metale, 5 autoturisme, 87.700 lei, 29.700 euro şi 13.440 lire”, se precizează în comunicatul remis de anchetatori.

Sursa: Monitorul de Suceava

One thought on “Botosaneanca implicata intr-o grupare care a furat un milion de euro din conturile clientilor unei banci din Italia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *