Inspectoratul Teritorial de Muncă avertizează angajatorii să ofere facilităţi salariaţilor pe perioadele cu temperaturi extreme

Dat fiind că prin prognozele meteo se anunţă, în perioadele următoare, înregistrarea temperaturilor extreme, în situaţia în care se vor înregistra temperaturi de peste 37° C sau depăşiri ale pragului valoric al indicelui de confort termic,  angajatorii vor respecta prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, prin temperaturi extreme se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare.

  În conformitate cu prevederile Ordonanţei  sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus  în locuri umbrite, cu curenţi de aer.   Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

      Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locului de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control  Securitate şi Sănătate în Muncă vor efectua controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 346 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Pentru nerealizarea masărilor prevăzute mai sus,  se vor aplica, acolo unde este cazul, sancţiunile menţionate la art.10 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *