„Dreptul de a citi”, proiect derulat la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Bojoi” Flămînzi

Copiii sunt atraşi tot mai mult de mirajul televizorului şi al Internetului. Ei citesc din ce în ce mai puţin. Nu mai sunt deprinşi cu lectura cărţilor, citesc doar cărţile impuse la anumite discipline, în cazul în care nu le găsesc rezumate pe Internet. Prea puţini mai cumpără astăzi cărţi, fie din motive financiare, fie că nu sunt interesaţi.

În sprijinul  elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Bojoi” Flămînzi, coordonată de prof. Ioan Guraliuc – director şi prof. Rodica Abăcioaei –director adjunct, a venit  OTP Bank România, care a îmbogăţit biblioteca  şcolii,  făcând o donaţie de peste 300 cărţi: dicţionare, enciclopedii,auxiliare pentru limba română, cărţi istorice, beletristică. Toate acestea sunt utile atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.

Reprezentantului OTP Bank România, Mitrucă Puşcaşu, directorul regional al instituţiei, este un exemplu de implicare în comunitate şi în acţiunile sociale, dovadă fiind sponsorizarea pe care a acordat-o şcolii.

Datorită sponsorului, elevii interesaţi de cărţipe  care nule  pot achiziţiona, vor putea beneficia de acestea împrumutându-le de la biblioteca şcolii. Prin studiu  copii vor descoperi că, de fapt, lectura nu este o corvoadă, ci este o artă.

Consilier educativ, prof. Olga Lupu şi înv. Georgeta Ibănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *