Premii obtinute de elevii Grupului Scolar Vorona la concursul „Cultura si Civilizatie in Romania”

concurs grup scolar voronaEste al doilea an consecutiv în care elevii de la Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona, reprezintă judeţul Botoşani la etapa naţională a concursului „Cultură şi Civilizaţie în România”. Dacă la ediţia precedentă echipajul Voronei a obţinut două premii speciale, anul acesta, Achelăriţei Bianca, Achilăriţei Florentina şi Gicoveanu Oana, s-au clasat, cu menţiunea primită, pe locul al patrulea la secţiunea Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică. Concursul a constat în prezentarea studiului „Satul voronean, cu istoria şi tradiţiile sale fundamentale” şi a unui proiect de conservare a acestor valori în comuna noastră.  

Pentru elevele din Vorona, zilele de concurs, 2-5 iunie 2012, au fost un bun prilej pentru a face cunoştinţă cu elevii ce au reprezentat celelalte judeţe, pentru a începe noi prietenii. Ele au fost impresionate de ţinuta academică imprimată activităţilor prin patronajul asigurat de Universitatea Babeş Boliay din Cluj-Napoca, de tot ceea ce acest oraş poate dezvălui privirilor curioase ale celor ce păşesc pentru prima dată pe străzile sale.

Pentru elevi şi profesori deopotrivă, munca şi pregătirea pentru concurs, participarea şi rezultatul obţinut, reprezintă o formă de respect pentru strămoşi şi o încercare de asumare a responsabilităţii pentru generaţiile ce vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *