Circulaţia tramvaielor afectată de accidentul din zona OMV

TIR in stalpCirculaţia tramvaielor a fost afectată în toată seara de marţi, după accidentul de circulaţie produs în apropierea staţiei de carburanţi OMV de la gară. Din cauza TIR-ului ca a rupt un stâlp, toate cele 12 tramvaie ale Eltrans au fost blocate pe linii. Directorul Eltrans, Victor Ivănescu, susţine că echipele de intervenţii ale societăţii vor lucra toată noaptea, în ciuda vremii proaste, pentrz remedierea avariei.

Vom înlocui stâlpul şi vom face racordarea reţelei de contact la stâlpul nou. Vrem ca în această noapte să dăm drumul la tramvaie pentru a ajunge în depou, iar mâine dimineaţă să funcţioneze normal„, a spus Ivănescu.

Eltrans se va îndrepta împotriva şoferului care a produs avaria, pentru recuperarea prejudiciului important creat atât prin ruperea stâlpului, dar şi prin nefuncţionarea, timp de câteva ore, a tramvaielor.

Un şofer de tir a intrat cu mastodontul pe care îl conducea într-un stâlp care susţinea cablurile de electricitate ale Eltrans. Cristian Lucaciu, de 29 de ani, din Bihor, ieşea din curtea fostelor Uzine Textile Moldova, nu a fost atent la stâlpul Eltrans lovindu-l în plin. Stâlpul, cu tot cu fire, s-a prăbuşit.

Camionul a rămas blocat pe toată lăţimea Căii Naţionale, circulaţia înspre şi spre Zona Industrială a municipiului Botoşani desfăşurându-se mai bine de o oră pe un singur sens.

A rupt un stâlp din beton cu un TIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *