Peste 2 milioane lei investiţi în modernizarea străzilor din municipiu

lucrari reparatii Cuza VodaPeste 2 milioane lei au fost băgaţi până la această dată în reabilitarea străzilor din municipiul Botoşani. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, în primul semestru al anului în curs au fost alocate din bugetul local 2,8 milioane lei, fiind plătite până la această dată lucrări în valoare de 1, 25 milioane lei, restul până în 2,8 milioane lei fiind lucrări încă în execuţie. La această dată sunt în lucru mai multe străzi din municipiu, respectiv Prieteniei, Octav Onicescu-pe tronsonul dintre Bulevardul Mihai Eminescu şi strada Calea Naţională, Nucilor, Elie Radu, strada Transilvaniei, Ion Pillat, Săvenilor. Modernizări se fac şi la trotuarele de pe străzile amintite.

Mai sunt vreo şase zile din vechiul contract. Executantul trebuie să ne dea situaţia de lucrări la tot ce a făcut până acum şi va urma verificarea lor. În funcţie de rezultatul licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor de reparaţii şi reabilitare străzi, vom continua cu cei de la Conrec sau cu cei de la Piteşti, cele două firme fiind înscrise la această licitaţie„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *