Ministerul Educaţiei cere Inspectoratului Şcolar să marcheze Ziua Învăţătorului

Inspectoratul Scolar Judetean
Inspectoratul Scolar Judetean

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicită inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti printr-o adresă semnată de ministrul Liviu Marian Pop şi secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, să asigure sărbătorirea Zilei Învăţătorului în toate unităţile de învăţământ, prin organizarea unor manifestări adecvate, care să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti.
Conform Legii nr. 289/2007, această manifestare festivă educaţională, cu caracter național, apolitic şi cultural, se organizează anual, în data de 5 iunie.
Cei doi demnitari au subliniat în adresa transmisă în teritoriu că, începând cu anul 2013, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului intenţionează să includă cele mai interesante propuneri ale cadrelor didactice în planul naţional al acţiunilor dedicate Zilei Învăţătorului. În acest sens, în urma dezbaterilor din unităţile de învăţământ, inspectoratele şcolare vor transmite ministerului 5 exemple de activităţi propuse de cadrele didactice, care pun cel mai bine în evidenţă specificul acestui eveniment, se precizează într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

One thought on “Ministerul Educaţiei cere Inspectoratului Şcolar să marcheze Ziua Învăţătorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *