Sute de copii au vizitat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

copii la pompieriPeste 500 de preşcolari şi elevi de la Grădiniţele nr. 9 şi 15 Botoşani, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 6 „Grigore Antipa” Botoşani şi Liceul cu Program Sportiv Botoşani au sărbătorit „Ziua Internaţională a Copilului” alături de  pompieri. 

 Aceştia au petrecut aproape patru ore în curtea Detaşamentului de Pompieri Botoşani din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.

Cu mic cu mare, vizitatorii au fost preluaţi la intrarea pe poarta subunităţii de către specialiştii Inspecţiei de Prevenire, care le-au prezentat principalele activităţi desfăşurate de pompieri, precum şi tehnica din dotare folosită în situaţii de urgenţă, fie că este vorba de incendii, inundaţii, accidente rutiere sau alte calamităţi. Musafirii au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unei intervenţii în caz de incendiu.

copii la pompieriTotodată, li s-a explicat pe înţelesul lor rolul şi importanţa voluntariatului în situaţii de urgenţă la nivelul comunităţilor locale, în special acolo unde nu sunt constituite servicii profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat pe rând haina de pompier, au folosit pentru prima dată pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au aflat cum se protejează servanţii pompieri când intervin pentru stingerea incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.  

Pompierii în vizită la Gradiniţa „Il Girotondo”

copii la pompieriPreşcolarii care frecventează Grădiniţa „Il Girotondo” din municipiul Botoşani au primit astăzi, 1 iunie 2012, vizita angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. Pompierii au venit să-i înveţe cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă. 

Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au urmărit ca preşcolarii să dobândească, într-o manieră plăcută şi interactivă, cunoştinţele necesare prevenirii situaţiilor de urgenţă. Prin discuţii interactive, stimulative şi vizionarea unor materiale video din cadrul Campaniei „Să fim o naţiune pregătită”, abordări care au avut menirea de a-i provoca şi incita pe cei mici la dialog, cât şi prin prezentarea unor tematici specifice situaţiilor de urgenţă, care au vizat comportamentul copiilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu), s-a urmărit, totodată, formarea deprinderilor
necesare, care să îi ajute pe cei mici să facă faţă situaţiilor dificile, ai căror protagonişti ar putea fi la un moment dat.

copii la pompieriVizitele de astăzi se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, care au ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv, se precizează într-un comunicat al ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *