Ofertă pentru un bilet dus-întors la tren, din 6 iunie

CFR Călători anunţă că, începând cu data de 6 iunie 2012, introduce o nouă ofertă
comercială pentru biletul dus întors. Aceasta dă posibilitatea pasagerilor să aleagă
varianta optimă pentru propria călătorie.

Cele două variante în care se prezintă sunt:

*   Dus întors Optional
*   Dus întors Open

Caracteristici

bilet dus intors Opţional:

*   reducere 10% din tariful de transport
*   posibilitatea de alegere a rangului de tren, a clasei şi a rutei diferite la
dus faţă de întors
*   posibilitatea rezervării cu 30 de zile anticipaţie la călătoria de întoarcere
*   stabilirea datelor de plecare şi întoarcere la momentul achiziţionării
biletului
*   posibilitatea achiziţionării on line

bilet Dus intors Open:

*   reducere 10% din tariful de transport
*   efectuarea călătoriei de întoarcere în oricare din cele 20 de zile de
valabilitate
*   posibilitatea rezervării cu 30 de zile anticipaţie la călătoria de dus
*   călătoria se realizează pe aceeaşi rută, cu tren de acelaşi rang şi clasă

Ambele variante de bilet, permit schimbarea de rută, clasă sau rang de tren cu
achitarea integrală a diferenţelor tarifare şi permit modificarea contractului de
transport (întreruperea, amânarea, anticiparea călătoriei) atât la dus cât şi la
întors cu respectarea reglementărilor în vigoare. Tariful de rezervare loc se
plăteşte integral.

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre
ofertele comerciale, reduceri, informatii cu privire la circulaţia trenurilor de
călători în staţiile și agențiile de voiaj CFR, la telefon 021/9521 sau să acceseze
site-ul  www.cfrcalatori.ro<http://www.cfrcalatori.ro>.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *