Construcţia abandonată din zona Bazarului Tati, scoasă la vânzare

ruinele BotosaniuluiUna dintre ruinele Botoşaniului va fi transformată într-un modern sediu de firmă. Construcţia începută şi neterminată care strică mult faţada Botoşaniului este ansamblul de locuinţe de la intersecţia dintre Calea Naţională şi strada Nicolae Iorga. Consilierii locali au aprobat vânzarea prin licitaţie publică a construcţiei, respectiv a infrastructurii blocurilor N1c şi N1D situată pe Calea Naţională 78, lângă Bazarul tati. La unul din blocuri fundaţia este turnată integral şi realizaţi în proporţie de 30% pereţii subsolului. La cealaltă construcţie, fundaţia este turnată integral şi structura este turnată integral până la planşeul peste parter inclusiv.

Municipiul Botoşani este proprietarul cotei părţi de 86,43% din infrastrtuctura acestor blocuri, preluată în baza unei Hotărâri de Guvern din administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Lângă Bazarul Tati urmau să fie construite, imediat după Revoluţie, mai multe scări de bloc pentru cadrele Ministrului Apărării. Reorganizarea Armatei a făcut ca investiţia să nu mai constuie o prioritate, aşa că la finalul anilor 90 terenul şi şantierul au fost trecute la municipalitate. Primăria dorea să construiască acolo blocuri pentru tineri, iar la parter să aibî spaţii comerciale. Totul într-un parteneriat cu forma Rotconi, a lui Pamfil Rotaru.

Blocajul a apărut în momentul în care terenul a fost revendicat şi, prin hotărâre judecătorească, restituit unei persoane fizice. Actualul proprietar al terenului societatea Tadas Construct SRL Botoşani s-a adresat Primăriei municipiului Botoşani cu o cerre prin care îşi manifestă interesul de a achiziţiona construcţiile proprietate a municipiului Botoşani. Solicitarea este fundamentată pe necesitatea dezvoltării unui proiect de investiţie pe terenul proprietate, proiect care nu poate fi iniţiat atâta timp cât parte din acesta este ocupat de construcţii proprietate a municipiului Botoşani şi a unor terţi.

Acolo urmează să fie ridicat un modern sediu de firmă„, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Preţul de pornire la licitaţie va fi stabilit pe baza unui raport de evaluare întocmit de un expert evaluator autorizat de ANEVAR, precum şi numirea unei comisii de licitaţie.

One thought on “Construcţia abandonată din zona Bazarului Tati, scoasă la vânzare

  1. firma e a lui Gheoprghita ???
    are succes la constructii, din garaj a rasarit crasma cu etaj,mai rar asa carisma,poate din cladirea Primariei face Palatul Culturii din IASI, ………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *