S-a inaugurat oficial Vama Stânca

Vama Stanca la taierea pangliciiUna dintre cele mai moderne vămi din România, Vama Stânca, a fost inaugurată oficial. Prefectul Adrian Constantinescu, directorul Biroului Vamal Stânca, Ionel Ungureanu, primarul de Ştefăneşti, Ştefănel Rusu, şi directorul direcţiei Regionale pentru Operaţiuni Vamale şi Accize, Dănuţ Bolohan, au tăiat panglica inaugurală.

 Cele două hectare de construcţii menite să asigure derularea în condiţii optime a circulaţiei persoanelor şi a mărfurilor au dotările solicitate de Uniunea Europeană şi respectă inclusiv cerinţele spaţiului Schengen.

Vama Stanca la inaugurareFinalizat în 2010, acesta a fost abia acum inaugurat şi sfinţit în prezenţa prefectului de Botoşani, a şefilor de instituţii militarizate din judeţ, dar şi alături de reprezentanţi ai structurilor vamale din Republica Moldova.

 „Meseriile de lucrător vamal şi cea de poliţist de frontieră nu sunt uşoare. E nevoie de o bună cunoaştere a prevederilor legale, de abilităţi de comunicare şi de o ţinută demnă, cu care să se facă faţă diverselor situaţii, riscuri, pericole, unele fiind adevărate provocări. Vă asigur de tot sprijinul meu pentru dumneavoastră şi activitatea pe care o desfăşuraţi”, a declarat prefectul de Botoşani, Adrian Constantinescu.

Vama Stanca la inaugurareReprezentantul guvernului în teritoriu s-a angajat să urgenteze obţinerea autorizaţiei sanitar-veterinare din lipsa căreia Biroul Vamal de la Stînca-Costeşti nu permite intrarea mărfurilor în ţară dinspre Republica Moldova.

Fiind construit în perioada în care se aşteaptă aderarea României la spaţiul Schengen, biroul vamal de la Stânca-Costeşti beneficiază de dotări performante pentru scanarea bagajelor de mână, a containerelor şi chiar a camioanelor de marfă. Singura problemă este cea a personalului. Din cauza  restructurării din 2011, acesta a rămas sub pragul stabilit de normele de securizare Schengen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *