„Tineretul din România în mişcare”, proiect derulat de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport

În perioada 1 aprilie-31 mai, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport a Judeţului Botoşani a derulat proiectul „Tineretul din România în mişcare”, iniţiat şi finanţat de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.

Pornind de la programul european „Tineretul în mişcare”,  proiectul a avut ca scop eficientizarea politicilor în domeniul tineretului iar ca obiective realizarea unui dialog structurat cu tinerii şi stabilirea unor repere comune cu societatea civilă pentru strategia şi programele ANST.

Reprezentanţii DJST au participat la întâlniri cu tinerii din Botoşani, Dorohoi, Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni, Ştefăneşti, Coţuşca, Pomârla, Şendriceni, Truşeşti, Vorona, Smârdan, Todireni, Plopenii Mari, Dobârceni, George Enescu- Dumeni în care una din activităţi a fost completarea chestionarului „Aşteptările tinerilor din comunitate”, a cărui prelucrare va fi realizată de experţi din cadrul ANST, programele de tineret urmând a fi concepute funcţie de necesităţile concrete ale tinerilor.

 Miercuri, 30 mai a avut loc întâlnirea judeţeană dintre reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Botoşani, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Agenţiei Naţionale Antidrog, Direcţiei Agricole, Direcţiei de Sănătate Publică, Consiliului Judeţean al Elevilor, ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi reprezentanţii tinerilor din localităţile mai sus menţionate, fiind prezentate concuziile întâlnirilor realizate în judeţ şi stabilite posibilităţile concrete de colaborare pentru fiecare domeniu în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *