Vezi averile candidaţilor la Primăria Botoşani

candidati PrimarieCei opt candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani au depus la Biroul Electoral de Circumscripţie şi declaraţii de avere şi interese. Potrivit acestor documente, toţi candidaţii par săraci de îţi vine să le plângi de milă. Şi asta în contextul în care unii dintre ei locuiesc în case luxoase sau conduc maşini de zeci de mii de euro.

Candidatul USL la Primărie, Ovidiu Portariuc, declară că deţine, din anul 2000, doar un apartament de 68 de metri pătraţi în Bucureşti. Deşi el se plimbă cu un VW Touareg, el susţine că nu are maşină. Portariuc este asociat la şase firme: Multiagra, Portas Com, Portas, Ecobiz One şi Optimus, care i-au adus, anul trecut, venituri de 25.644 lei.

Primarul în exerciţiu şi candidat al Mişcării pentru Botoşani nu are nici el mari averi în acte. Cătălin Flutur are doar un apartament de 78 de metri pătraţi cumpărat în 1996 în Botoşani. Cu toate acestea, el locuieşte într-o vilă la Alfaland. Nu are maşină, dar familia conduce o Toyota şi un Lexus. Atât vila, cât şi maşinile figurează pe Farmaplus, societate care i-a adus familiei Flutur şi venituri consistente. Cătălin Flutur declară că are datorii de 71.500 de euro, dar şi venituri de 44.869 de lei de la Primărie şi 91.427 de lei din cesiunea părţilor sociale de la Construct Fapt.

Candidatul independent Stelian Aivăncesei are doar un apartament de 51 mp în Botoşani, cumpărat în 1999. Nu are maşină şi nici terenuri. A avut venituri de 44.000 de la Spitalul Judeţean. Este asociat la societatea Şansa Ta SRL.

Reprezentantul PRM Valeriu Apetrei are şi el un apartament de 95 de metri pătraţi în Botoşani, cumpărat în 1991. Are în documente două maşini: o Dacia 1310, din 1996, dar şi un „Wowagen” (potrivit declaraţiei sale) din 2008. Anul trecut a câştigat din pensie 24.000 de lei.

La rândul său, candidatul UNPR, Mihai Luca, deţine un „Reno” Clio şi două terenuri la Cândeşti, unul de 20.200 mp şi unul de 24.700 mp. Casa şi terenul deţinut le-a vândut, în 2011, la firma la care este acţionar Mister Grup Inter contra sumei de 21.000 de lei. El a avut un salariu anual de 45.051 lei, dar şi ventiuri de 65.967 lei de la IF Luca Mihai Viţcani.

Nici Marius Cristescu, de la PP-DD, care a ajuns celebru după ce a câştigat peste 500.000 de lei dintr-un proces cu Direcţia Agricolă, nu pare să spună că are prea multă avere. El dispune de un teren de 2.600 de metri pătraţi la păltinoasa- Suceava şi o Dacia 1300 din 1976. El este şi administrator la Franca Ve SRL Botoşani.

Petru Mihăilă de la PP-LC pare cel mai sărac dintre toţi. El are doar un apartament de 46 de metri pătraţi cumpărat în 2009.

Candidatul Partidului Forţa Civică, Vasile Laurenţiu Bejan, deţine un hectar de teren la Lunca (ca moştenire) şi un apartament de 60 mp cumpărat în 1998 la Botoşani. El a câştigat ca profesor 23.628 lei.

One thought on “Vezi averile candidaţilor la Primăria Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *