Elevi de la Scoala de Arte si Meserii Dorohoi petrec „o zi in penitenciar”

În data de 29 mai, la sediul Penitenciarului Botoşani va avea loc o nouă etapă a programului “O zi în penitenciar”, care constă în experimentarea unei zile în detenţie pentruun număr de 8 elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii Dorohoi.

Acest proiect se înscrie pe linia activităţilor de prevenţie primară a comportamentelor deviante în rândul elevilor,  prin oportunitatea trăirii unor experienţe inovatoare, simulate în mediul penitenciar. Pentru a conferi veridicitate paşilor parcurşi de elevi în cadrul acestei acţiuni, activitatea se va desfăşura prin implicarea angajaţilor Penitenciarului Botoşani.

Cu această ocazie, tinerii implicaţi vor avea posibilitatea de a cunoaşte aspecte ale mediului penitenciar şi reprezentativitatea noţiunii privării de libertate atât din perspectiva proprie, precum şi din perspectiva persoanelor custodiate.

Obiectivul activităţii constă, în principal, în experimentarea rigorilor mediului penitenciar precum şi diseminarea informaţiilor privitoare la consecinţele faptelor antisociale şi importanţa deciziilor responsabile în conturarea viitorului adolescenţilor.

Programul „O zi în penitenciar” se alătură activităţilor prevăzute în Protocolul de colaborare încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, având ca scop stimularea în rândul adolescenţilor acapacităţii de luare a deciziilor prin auto-responsabilizare. În acelaşi timp, persoanele private de libertate au ocazia de a deveni vectori de schimbare, investind în propria lor resocializare şi reabilitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *