Primarul de Constanţa s-a pupat cu toate botoşănencele cu care s-a întâlnit

Radu Mazare intre botosanence
Radu Mazare intre botosanence

Sute de botoşăneni, membri şi simpatizanţi USL, au venit la întâlnirea cu Radu Mazăre. Zeci de tineri au purtat pe cap berete roşii şi haine de camuflaj pentru a fi în ton cu primarul de Constanţa. Acesta a ajuns la Botoşani cu o întârziere de mai bine de o oră faţă de ora anunţată, iar primul popas a fost zona Alfa Land, unde a pus simbolic piatra de temelie la blocurile pe care a promis că le va face pentru tineri candidatul USL la Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc. După acest moment, Radu Mazăre a sosit la sediul PSD, unde a fost aşteptat de sute de membri şi simpatizanţi USL. A urmat un marş organizat de USL pe Pietonalul Unirii. Pe tot traseul parcurs, Radu Mazăre a ieşit din coloană, a pupat şi îmbrăţişat toate femeile pe care le-a întâlnit în cale, mămici ieşite cu copiii la plimbare sau femei care stăteau la terasă sau în faţa magazinelor.

Şi botoşănencele s-au înghesuit să îl îmbrăţişeze şi să facă fotografii cu Mazăre. O botoşăneancă de vârsta a treia i-a spus: „Eşti bun. Poţi să ţii şi trei femei„, în timp ce o alta i-a spus: „Sunt frumoasae moldovencele, de asta aţi venit aici

El a declarat presei că nu a venit însoţit de nicio tânără, ci a venit însoţit „de câţiva locotenenţi, care să organizeze fetele„, a adăugat Mazare.

Primarul Radu Mazăre a explicat de ce îl votează constănţenii.

Cred că un primar poate să dezvolte şi oraşul şi să facă şi politici sociale în acelaşi timp. Pe mine nu mă votează că umblu cu gagici, merg pe la cluburi şi nu sunt însurat. Mă votează pentru case sociale, case pentru tineri, pentru faptul că sunt 50 mii de oameni în Constanţa, oameni amărâţi, cei care au sub 8 milioane lei pensie sau care nu au niciun venit şi primesc de mâncare„, a afirmat Mazăre.

One thought on “Primarul de Constanţa s-a pupat cu toate botoşănencele cu care s-a întâlnit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *