Tânără imobilizată după ce a ameninţat că se aruncă în gol de pe acoperişul Internatului Liceului din Săveni

24 mai 2012
Spitalul Saveni

Spitalul Saveni

O tânără de 17 ani s-a urcat pe acoperişul internatului Liceului din Săveni, ameninţând că se aruncă în gol. Evenimentul a avut loc, joi, în jurul orei 11.00. O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, împreună cu un echipaj de poliţie, s-au deplasat, în urma unui apel 112, pe strada Slt. Filipescu din oraşul Săveni, unde s-a sesizat faptul că o persoană de sex feminin s-a urcat pe acoperişul unui fost internat pentru elevi din apropierea Liceului Dr.Mihai Ciucă.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii şi poliţiştii au încercat să o convingă pe tânăra de 17 ani să coboare, dar s-au lovit de refuzul acesteia, spunându-le că dacă se apropie de ea, se va arunca de pe clădire.

Deoarece încercarea de a o convinge să coboare de bunăvoie nu a dat rezultate, jandarmii şi poliţişti i-au distras atenţia, timp în care doi dintre ei au urcat pe clădire, reuşind, într-un moment de neatenţie al fetei, să o prindă şi să o imobilizeze pentru a evita producerea unei tragedii.

Tânăra a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Săveni, unde a fost identificată şi s-a luat legătura cu părinţii acesteia, ulterior fiind transportată la Spitalul orăşenesc Săveni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia