Sporurile la spitalele comasate rămân tăiate până la diminuarea fondului de salarii

spitalul de psihiatrieAngajaţii spitalelor comasate la Spitalul Judeţean mai au de aşteptat mai bine de o lună până când îşi vor primi înapoi sporurile tăiate. Conducerea unităţii spitaliceşti s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate, pentru a purta o nouă discuţie pe marginea reîntregirii salariilor. Managerul Spitalului Judeţean, medicul Ovidiu Mimor, a declarat că aceste sporuri vor putea fi acordate în momentul în care cheltuielile salariale la spital vor ajunge la 70%. La această dată salariile angajaţilor ajung la aproape 72% din cheltuieli.

„Sporurile se vor da peste o lună jumătate, două maxim, se vor da cum au fost iniţial. Am ajuns cu fondul de salarii la 71,5% de la 76%. Până nu reabilitez bugetul nu pot şi trebuie să ajung sub 70%. Tichetele de masă vor fi date de acum fără restricţii„, a spus Mimor.

Angajaţii secţiilor de Psihiatrie, Obstetrică şi Ginecologie, dar şi Pediatrie s-au trezit cu sporurile tăiate în luna februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *