Foştii bodyguarzi ai lui Cuciureanu, puşi în libertate

Apostol, Pintilie si Alexoaie cu mascatiiFoştii bodyguarzi ai afaceristului Constantin Cuciureanu au fost puşi, joi, în libertate. Magistraţii Tribunalului Botoşani au admis recursurile acestora şi au decis înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse, marţi, de Judecătoria Botoşani cu măsura interzicerii părăsirii localităţii.

Astfel, Felix Costel Alexoaie, Iulian Ionuţ Apostol şi Marian Mihai Pintilie au fost puşi în libertate. Lor li s-au impus, de asemenea, câteva restricţii. Cei trei nu vor avea voie să se apropie, pe perioada stabilită de instanţă, de victime şi familiile acestora, dar şi de martorii din dosar.

Alexoaie, Apostol şi Pintilie au fost reţinuţi luni pentru fapte de violenţe şi şantaj. Ei sunt acuzaţi că ar fi agresat mai mulţi tineri prin cluburi şi discoteci, după care i-au ameninţat să nu spună nimic din ce s-a întâmplat.

17/05/2012 Admis recurs
Solutie: Admite recursurile declarate de inculpaţii: 1. A.C.F.2. P. M. –M., şi, 3. A. I.-I. împotriva încheierii nr. 55 din 15 mai 2012, pronunţată în dosarul nr. 6842/193/2012 al Judecătoriei Botoşani. Casează încheierea recurată şi, rejudecând, în temeiul art. 139 alin. 1 şi 145 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu – municipiul Botoşani, fără încuviinţarea instanţei. În temeiul art. 145 al. 11 Cod procedură penală, pe durata măsurii, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să se prezinte la Poliţia municipiului Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul art. 145 al. 12 Cod procedură penală, pe durata măsurii, inculpaţii vor respecta şi următoarele obligaţii: a) să nu se apropie de persoanele vătămate Timofte George-Vlad, Popa Dragoş – Andrei şi Dărângă Ionel-Cristinel, de membrii familiei acestora, de persoanele împreună cu care au comis faptele şi de martori Dănilă Alexandru Costel, Iacobiţă Daniela, Matei Dumitru, Alexoaei Dumitru, Nimerincu Adrian, Răuţu Ştefan Cristian, Vieru Iulian, Ionel Iulian, Munteanu Cezar, Moldovanu Mihaela Gabriela, Gorbănescu Marius, Amişculesei Andrei, Munteanu Dan Octavian, Huţanu Ciprian Vasilică, Gavriloaie Marius Lucian, Ungureanu Ionuţ, Rotariu Vlad Iulian, Furdui Silviu, Alexoaei Sebastian, precum şi de ceilalţi martori care urmează a fi audiaţi în cauză şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; b) să nu se afle în locuinţa persoanelor vătămate; c) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele. În temeiul art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi sau reţinuţi în altă cauză. Cheltuielile judiciare din ambele instanţe rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 mai 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *