Senatorul Dan Humelnicu critică activitatea Guvernului

senatorul Dan Humelnicu
senatorul Dan Humelnicu

Senatorul PDL de Botoşani Daniel Augustin Humelnicu consideră că Executivul Ponta şi-a început guvernarea încălcând flagrant propriile promisiuni. După ce a vorbit de transparenţă, descentralizare şi despre numiri exclusiv pe criterii ce ţin de profesionalism, PSD şi PNL au acţionat exact invers. Legiferarea unor decizii prin ordonanţe de urgenţă, mărirea numărului de miniştri şi a secretarilor de stat şi ţinerea secretă a unor documente sunt doar câteva dintre încălcările flagrante a aşa-ziselor promisiuni făcute de liderii celor două partide.

 „Noul Guvern are 21 de miniştri, cu 5 mai mulţi decât au fost în cabinetele Boc şi Ungureanu. Mai mult, chiar în această săptămâna, numărul secretarilor de stat din Ministerul Justiţiei a fost suplimentat, creându-se o funcţie în plus. Şi nu pentru oricine, ci chiar pentru un fost coleg de facultate al ministrului de resort, Titus Corlăţean. Acest lucru demonstrează încă o data că toate criticile la adresa executivelor precedente referitoare la numărul posturilor au fost doar declaraţii populiste. Mai grav este că noul Guvern, care şi-a marit efectivul cu mai mult de o treime, are în componenţă oameni care s-au compromis din momentul preluării mandatului. Drept dovadă este faptul că la şefia Educaţiei s-au perindat în doar câteva zile trei miniştri, doi acuzaţi de plagiat, iar al treilea – de exprimări greşite şi de dezacorduri în timpul declaraţiilor publice”, spune senatorul.

Senatorul Daniel Augustin Humelnicu mai critică şi faptul că Guvernul Ponta emite ordonanţe de urgenţă în domenii extrem de sensibile, deşi pentru rezolvarea problemelor ar fi nevoie atât de dezbatere publică, cât şi de legiferarea prin Parlament. Mai mult decât atât, după ce a acuzat fără temei executivele precedente că nu a făcut publice scrisorile de intenţie convenite cu FMI, acum Cabinetul Ponta refuză să facă acelaşi lucru, după ce s-a lăudat că va da dovadă de transparenţă şi de un “nou mod de guvernare”.

 „Unele dintre cele mai importante probleme ale ţării au fost legalizate subit, prin ordonanţe de urgenţă. Aşa s-au luat banii de la primării, deşi administraţiile locale mizau pe acele fonduri pentru a rezolva probleme de strictă urgenţă pentru comunitate. Tot prin ordonanţă de urgenţă, s-a decis majorarea salariilor bugetarilor şi returnarea contribuţiilor la asigurările sociale percepute de la pensionari, lucru care trebuia făcut, de altfel, dar nu în acest mod. Mai mult decât atât, Guvernul Ponta s-a angajat în faţa FMI să aprobe Legea Gazelor tot prin ordinanţă de urgenţă, deşi acest act normativ ar urma să aibă implicaţii profunde în toată societatea românească. Aşadar, viaţa românilor depinde acum exclusiv de cei 21 de miniştri numiţi de doi lideri de partid şi nu de parlamentarii aleşi de comunitate”, mai spune Humelnicu.

3 thoughts on “Senatorul Dan Humelnicu critică activitatea Guvernului

  1. Realmente , un nou mod de guvernare . De la instalare, stim zi de zi ce face guvernul, ceea ce nu se facea in guvernarea Boc. Ieseau pe posturi , diferiti politicieni, contrazicandu-se in declaratii, de eram mereu …,,cetateanul turmentat”.
    Referitor la domenii ,,extrem de sensibile”, ce necesita dezbatere publica: legea educatiei nationale, cum a fost trecuta prin parlament ? Prin asumare, si rezulatele se vad….dezastru national, incepand cu parintii si viitorii elevi, profesorii si elevii.
    Unde a fost dezbaterea ?

  2. Humelnicu ar trebui sa-si vada de treaba pentru ca timp de 4 ani n-a facut nimic pentru acest judet, insa ne-a bombardat mereu cu informatii despre marile investitii ,,care vor avea loc”, ,…,,care au finantare prin bugetul de stat” si care nu au mai venit pina astazi.
    Nu mai fi cameleon, domnule Humelnicu. Ai parasit culoarea portocalie si te ascunzi in spatele ,,inimii verzi”. Care miscare pentru Botosani? Poate miscare pentru a pacali oamenii!

  3. domnule ion aveti dreptate, guvernul ponta prezinta situatia reala, nu cu ochii inchisi ca ex guvernul boc, unde unu lua decizii pentru toti .macar stim ca nu intram din nou in comunism cum se prevedea de guvernul boc- ei ziceau democratie,,,ce democratie e asta cu pumnul in gura??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *