Medicul Gabriel Jilavu, condus pe ultimul drum în aplauzele colegilor de la spital

medicul Gabriel Jilavu-ultimul drumMedicul Gabriel Jilavu a fost condus pe ultimul drum, miercuri, de peste 300 de oameni. La funeralii au participat familia, rudele, prieteni, dar şi colegi din spitalele botoşănene. La căpătâiul acestuia s-a aflat şi băieţelul, elev în clasa I. Cortegiul funerar a fost precedat de  zeci de coroane, aduse ca omagiu de cei care l-au cunoscut şi apreciat.

A fost un om deosebit, modest şi harnic. Toate asistentele medicale au spus că atunci când venea la spital trimitea şi cumpăra cafea, gustări, ca toţi să guste. Vine dintr-o familie deosebită, oameni credincioşi, unde a primit o educaţie cu adevărat moral-creştinească. Aşa se explică că a fost un doctor iscusit şi prin plecarea lui corpul medical botoşănean mai pierde un om cu experienţă„, a declarat preotul Grigore Diaconu, parohul Bisericii „Cuvioasa Parascheva”.

medicul Gabriel Jilavu-ultimul drumŞi colegii deplâng moartea medicului pentru care au numai cuvinte de apreciere.

Ce poţi să mai spui în aceste momente despre el. A fost un om deosebit„, a declarat un medic.

Cortegiul funerar a coborât de pe Bulevard pe strada Octav Onicescu, pentru a trece prin faţa casei părinţilor săi, după care a trecut prin fata Primăriei, în zona unde locuia acesta, şi s-a oprit preţ de câteva minute în faţa Spitalului Judeţean.

Aici, sirenele de la Ambulanţă au sunat câteva minute, iar angajaţii au ieşit afară să-şi ia rămas bun de la cel care i-au fost ani buni coleg. După o scurtă slujba, cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul Pacea, în aplauzele colegilor de la spital.

Traficul în zonă a fost dirijat de poliţişti. Medicul Gabriel Jilavu a murit la numai 50 de ani, duminică seară, în timpul serviciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *