200 de saci de gunoi strânşi de membrii Mişcării pentru Botoşani

Flutur si Tabuleac actiune ecologizarePeste 300 de membri ai Mişcării pentru Botoşani au participat, sâmbătă, la acţiunea de curățenie “Let’t do it Romania”. Aflată la a treia ediţie, acţiunea de astăzi a situat Botoșaniul pe unul din primele locuri în privința numărului de voluntari. Membrii Mişcării pentru Botoşani s-au deplasat în toate zonele oraşului, iar, în final, au fost strânşi 200 de saci de gunoi, se precizează într-un comunicat de presă.

 “Participăm pentru a treia oară la această campanie şi o facem cu bucurie pentru că dorim şi facem tot posibilul să avem un oraş din ce în ce mai curat. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, mă refer aici la voluntarii Mişcării pentru Botoşani, dar şi la şcolile, care s-au prezentat în număr foarte mare. I-am văzut pe adverasarii noştri politici din USL, că se plimbau pe Unirii şi nu ştiu dacă nu aruncau mucurile de ţigări pe jos. Nu înţeleg de ce nu participă la această acţiune, dar ei nu au participat nici anul acesta, nici anul trecut.  Ei tot spun că vor face ceva pentru Botoşani, dar nu ştiu când”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani şi candidatul Mişcării pentru Botoşani la primărie.

 În cadrul campaniei “Let’t do it România”, cei 300 de voluntari ai Mişcării pentru Botoşani s-au deplasat în aproape toate cartierele din Botoşani, începând din Parcul Tineretului, zona Griviţa, Piaţa Mică, Primăverii, Bulevardul George Enescu, Parcul Curcubeului, Parcul Mihai Eminescu, bdul Mihai Eminescu, strada Pacea.

“Am fost impresionat să observ că botoşănenii au achiesat la ideea de Botoşani, capitală verde a României. În majoritatea zonelor din municipiu tinerii Mişcării pentru Botoşani au colectat destul de puţine deşeuri, zonele fiind într-adevăr ecologizate de botoşănenii care locuiesc acolo. Printre zonele  ecologizate s-a numărat şi bulevardul Mihai Eminescu, unde am constatat cu stupoare  că USL-iştii, în frunte cu Ovidiu Portariuc, candidatul la Primăria Botoşani erau la un restaurant din zonă, fără să se implice cu nimic în această acţiune naţională. Acest lucru spune totul despre ei”, a declarat Gabriel Alecsandru, preşedintele organizaţiei de tineret din cadrul Mişcării pentru Botoşani.

One thought on “200 de saci de gunoi strânşi de membrii Mişcării pentru Botoşani

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Felicitari tuturor celor care au participat la aceasta actiune, iar Miscarea pentru Botosani a demonstrat inca o data ca se poate „misca” pentru tot ceea ce inseamna orasul nostru, mai ales pentru protejarea mediului in care traim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *