Proiecte europene în valoare de 275 milioane euro derulate de Consiliul Judeţean

Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac
Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac

Consiliul Judeţean a trimis la Guvern o raportare privind proiectele cu finanţare europeană aplicate la nivelul judeţului. Potrivit acestei raportări, Consiliul Judeţean a depus 23 de proiecte europene, în sumă de peste 300 milioane euro. Până la această dată s-au aprobat 15 proiecte, în valoare 275 milioane euro şi s-au încheiat contracte de finanţare pentru 270 milioane euro. Până la această dată s-au făcut plăţi efective de aproape 63 milioane euro.

Valoarea plăţilor efective reflectă de fapt absorbţia concretă. În condiţiile în care raportăm valoarea plăţilor efective la valoarea contractelor de finanţare încheiate, o să constatăm că depăşim procentul de 20% absorbţie. Absorbţia la nivel naţional se situează undeva la 7-8%. De aici se poate trage o concluzie, cum că judeţul Botoşani se află cu mult deasupra mediei naţionale privind absorbţia fondurilor europene. Ceea ce am promis acum patru ani, că aducem fonduri europene în judeţul Botoşani, m-am ţinut de cuvânt„, a spus Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.

One thought on “Proiecte europene în valoare de 275 milioane euro derulate de Consiliul Judeţean

  1. Jumatate sunt in buzunarele tale.Cealalta jumatate a luat-o constuctorii si noi botosanenii am ramas cu articolul prin care va laudati. ACUM NE MAI CERETI VOTUL. RUSINE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *