Un Audi A6 s-a izbit într-un copac la Huţani

accident Hutani Audi A6Un autoturism Audi A6 s-a izbit, joi seară, într-un copac de pe marginea drumului naţional Botoşani- Suceava. Accidentul a avut loc pe raza localităţii Huţani şi a fost produs de un bărbat cu dublă cetăţenie, româno- moldoveană.

Maşina era înmatriculată în Slovenia, iar bărbatul de 42 de ani, Alexei Banu, se îndrepta spre Republica Moldova, prin Botoşani, venind dinspre Slovenia.

La Huţani, într-o curbă periculoasă la stânga, pierde controlul asupra volanului, pătrunde pe contrasens şi loveşte un copac de pe marginea drumului, după care se opreşte în câmp.

Bărbatul, care se afla singur în maşină, a fost rănit şi a fost transportat cu ambulanţa la spital. Maşina a fost puternic avariată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *