Echipaje SMURD şi în oraşele Săveni şi Ştefăneşti

ambulante SMURD la StefanestiInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a deschis astăzi, două noi substaţii SMURD în judeţ, la Ştefăneşti şi Săveni. Unităţile sunt dotate cu câte o autospecială tip B2, care vor fi încadrate, 24 de ore din 24, de echipaje formate din trei paramedici – pompieri. Cele două echipaje SMURD vin să suplimenteze cele şase echipaje medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani care intervin în zonă şi, împreună, vor deservi aproximativ 75.000 de locuitori din 21 de unităţi administrativ teritoriale.   

Scopul operaţionalizării celor două substaţii SMURD este de a scurta timpul de răspuns la solicitările medicale. Până la sfârşitul anului, vor ajunge la Botoşani alte cinci ambulanţe SMURD (patru ambulanţe de tip B2 şi o ambulanţă de terapie intensivă), care vor fi achiziţionate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.           

Ambulanţele SMURD au intrat în dotarea I.S.U. Botoşani prin programul de reînoire şi modernizare a parcului auto, derulat de Ministerul Sănătăţii. Astfel, începând de astăzi, în judeţul Botoşani funcţionează patru substaţii SMURD la Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Ştefăneşti. Intervenţiile la care este solicitat SMURD Botoşani includ toate urgenţele ce pun în pericol viaţa uneia sau a mai multor persoane, cum ar fi: accidente rutiere, accidente de muncă sau casnice, stări de inconştienţă, stopuri cardiorespiratorii, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute şi nu în ultimul rând, accidente cu multiple victime.                  

Conducerea actului medical pentru echipajele SMURD Botoşani este asigurată de dr. Petre Rădăuceanu, medicul şef al U.P.U. – SMURD Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *