Anunț important pentru șoferi! Dată limită pentru înmatricularea vehiculelor noi

În contextul intrării în vigoare a Regulamentului UE 1151/2017 de completare a Regulamentului CE 715/2007 privind omologarea Vehiculelor noi din categoriile M1, M2 şi N1, botoşănenii care deţin astfel de vehicule sunt aşteptaţi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto  pentru înmatricularea acestora până la data de 30 august 2018. Din […]

Noi reguli de circulație pe drumurile publice anunțate de șeful de la Permise. Amenzi consistente și suspendarea înmatriculării, din luna mai

Noi modificări legislative în domeniul circulației pe drumurile publice și a evidenței vehiculelor rutiere, aplicabile din 20 mai 2018.  Potrivit șefului Serviciului Public de Permise și Înmatriculări Auto Botoșani, Marian Ciornea, de la această dată este intersiză circulația pe drumurile publice a vehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată, a celor care nu corespund dn […]

Codul rutier s-ar putea schimba: Permisul suspendat pe viață şi amenzi uriașe pentru cei care sunt prinşi la volan băuţi

Parlamentul României ar putea lua o decizie fără precedent în ceea ce priveşte conducerea autoturismelor în stare de ebrietate. Șoferii care sunt prinşi băuţi la volan şi-ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce vehicule, iar amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei. Această iniţiativă aparţine mai multor parlamentari, care s-au gândit să preia […]

Trafic rutier de iarnă pe drumurile din județul Botoșani: Cu ce recomandări vin polițiștii rutieri

ninsoare, stiri, botosani

În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de  ninsoare, însemnate cantitativ şi viscolite, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! Poliţia botoşăneană recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia […]

270 de șoferi sancționați de polițiști pentru viteză, în ultimele zile. 30 au rămas fără permis

politie rutiera, stiri, botoani, razie

În săptămâna 8-12 februarie 2018, poliţiştii botoşăneni au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru intensificarea activităţilor de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun, prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurile deschise circulaţiei publice. Principalele obiective ale acţiunilor au fost combaterea indisciplinei pietonilor, combaterea neacordării priorităţii de […]

Poliţia botoşăneană recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului

În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de  ninsoare, însemnate cantitativ şi viscolite, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! Poliţia botoşăneană recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia […]

70 de șoferi botoșăneni amendați pentru viteză și 14 permise reținute, în weekend

radar, politia rutiera, stiri, botosani

Peste 160 de patrule pentru menţinerea ordinii publice au acţionat  în teren, suplimentar față de dispozitivul curent, în perioada 6-8 ianuarie, cu ocazia festivităților ocazionate de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), Sfântului Ioan Botezătorul, precum și a Crăciunului pe rit vechi. Polițiștii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În […]

Zeci de şoferi sancţionaţi de Poliţia Rutieră, în urma unor controale. Cu ce viteză au fost surprinși de radar trei șoferi

radar, stiri, politie rutiera, botosani

Pentru siguranţa cetăţenilor, de Crăciun şi în zilele premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate peste 240 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 79.000 de lei şi au fost reţinute 32 de permise de conducere. […]

Recomandări ale polițiștilor pentru șoferi pe vreme rea

În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de  ninsoare, însemnate cantitativ şi viscolite, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! Înainte de a porni la drum, verificaţi starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi şi echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă! Poliţiştii rutieri vă […]

Polițiștii rutieri au împărțit amenzi la zeci de șoferi, în urma unor controale în trafic

Poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani  au acționat, joi. punctual pe raza municipiului Botoșani, în scopul combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În intervalul orar 08.00 – 13.00, poliţiştii au controlat în trafic peste 130 de   autovehicule. 30 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru comiterea de abateri de la normele […]

Recomandări ale poliţiştilor pentru şoferi, pe vreme rea

ninsoare, stiri, botosani

În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de ninsori şi depunere de strat de zăpadă consistent,în intervalul 7 februarie 2017 ora 15.00 – 8 februarie 2017 ora 11.00, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! Poliţia botoşăneană recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să […]

Care sunt taxele de care scapă șoferii de la 1 februarie

masini parcate pe strada Marchian din Botosani

De la 1 februarie vor fi eliminate mai multe taxe importante în baza „legii lui Dragnea”. Printre beneficiari se numără și conducătorii auto, care vor fi scutiți de plata unor obligații, scrie ziarul Libertatea. Taxele de care scapă șoferii de la 1 februarie: Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi […]

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com