Administraţiile financiare, închise până luni dimineaţă. Trezoreria nu va funcţiona vineri

Directia generala a Finantelor Publice Botosani

Direcţia Generală a Finanţelor Publice anunţă că, începând cu data de 1 iulie, administraţiile financiare din oraşul Flămânzi şi din comunele Suliţa şi Truşeşti vor fi închise definitiv, iar contribuabilii aferenţi acestora vor fi transferaţi la Administraţia Financiară a municipiului Botoşani. Măsura este una de reorganizare a Fiscului, în vederea reducerii cheltuielilor.  La oraşul Flămânzi  […]

Transporturi Auto, principala favorită la modernizarea drumurilor din Botoşani şi Suceava, în programul 10.000 km de drumuri naţionale

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a organizează, joi, licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 149,676 km drum judeţean şi 188,095 km drum de interes local din judeţele Botoşani şi Suceava pentru perioada 2011-2013. Este vorba despre obiective de investiţii din cele două judeţe incluse în Programul Naţional de Dezvoltare a […]

Prim-procurorul Cristian Popovici: Sunt foarte multe lucruri neplăcute în sistemul sanitar

Cristian Popovici, prim- procuror

Scandalul din jurul medicului Liliana Teodoriu, care a fost reţinută pentru luare de mită, ar putea scoate la suprafaţă adevărata mizerie din sistemul sanitar. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici, a declarat, miercuri, că ancheta începută recent se va extinde. La întrebarea „Aveţi informaţii dacă acest caz este singular pentru sistemul sanitar […]

Guvernul subvenţionează întreprinderile mici şi mijlocii

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, printr-o ordonanță de urgență, un program  pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii – Programul „Cardul Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii”. „Este un program prin care statul se implică și sprijină direct IMM-urile pe două componente: dezvoltarea și susţinerea investiţiilor, crearea și menţinerea locurilor de muncă”, a […]

Doctorul Gabriel Oprişanu a obţinut banii pentru medicii de la Spitalul de Psihiatrie

Gabriel Oprişanu, candidatul propus de PSD pentru Primăria Botoşani

Managerul Spitalului de Psihiatrie, doctorul Gabriel Oprişanu a reuşit să obţină, de la Casa Judeţeană de Asigurări Sociale (CJAS), o suplimentare a bugetului pentru unitatea spitalicească pe care o conduce, se arată într-un comunicat semnat de Oprişanu. Astfel, în condiţiile noului buget, medicul Oprişanu a declarat că va putea menţine personalul medical, la nivelul actual […]

Cercul de orientare turistică de la Palatul Copiilor Botoşani a obţinut locul II la un concurs naţional de ecoturism

concurs orietare turistica

În perioada 22-27 iunie, Palatul Copiilor Brăila a organizat a IV a ediţie a Concursului Naţional de Ecoturism „Danubius” în Parcul Naţional Balta Mică a Brăilei. Din partea judeţului nostru, ca şi la ediţiile anterioare a  participat un echipaj de la Cercul de orientare turistică de la Palatul Copiilor Botoşani, condus de prof. Gheorghe Şuliuc. Scopul […]

Consiliul Judeţean vrea să acceseze fonduri europene pentru a obţine energie electrică din razele solare

Consilierii judeţeni au votat, miercuri, un proiect ce vizează realizarea unei noi capacităţi de producerea a energiei electrice prin valorificarea sursei de energie regenerabilă solară cu o putere de 3 MW, în comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani şi racordarea la sistemul energetic naţional. Reprezentanţii CJ au alocat, într-o primă etapă, 170.000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate. Potrivit preşedintelului […]

Registre de evidenţă a zilierilor puse la dispoziţie de Inspectoratul de Muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani aduce la cunoştinţă persoanelor juridice, care utilizează cu caracter ocazional zilieri, în baza Legii 52/2011 şi a normelor de aplicare, pentru executarea unor activităţi necalificate, în domeniile agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură ( exclusiv exploatări forestiere ), piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, […]

Vicepreşedintele CJ, Mihai Aroşoaie, gafează: Acesta a promovat un proiect în şedinţa de CJ, deşi ştia ca nu este în legalitate

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie

Consilierii judeţeni ai PNL nu a fost de acord cu proiectul partenerilor din PSD privind alocarea unor sume de bani unui număr de 25 de primării PSD, pe motiv că proiectul iniţiat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, nu a fost în legalitate. Cei zece consilieri ai PNL s-au opus promovării acestui proiect, alături de […]

Botoşănenii se vor exprima pe 31 iulie asupra desfiinţării sau nu a judeţului Botoşani

consilieri votind in CJ Botosani

După dispute de aproape o oră asupra organizării unui referendum local în vederea consultării cetăţenilor cu privire la reorganizarea teritorială a ţării, proiectul a fost votat de consilierii judeţeni ai PSD şi PNL şi respins de cei din PDL. Iniţiatorii acestui proiect au stabilit iniţial ca această acţiune de consultare a populaţiei judeţului cu privire la desfiinţarea judeţului […]

Alţi patru candidaţi la bacalaureat au fost eliminaţi din examen

examen de bacalaureat, stiri, botosani

Alţi patru candidaţi la examenul de bacalaureat au fost eliminaţi, miercuri, din examen după ce au fost prinşi copiind. Cei patru candidaţi susţineau examenul în centrul de la Liceul Pedagogic, cînd au fost prinşi cu fiţuică de profesorii supraveghetori. Carmen Nichita, inspector şcolar a declarat că nu cunoaşte încă probele pe care aceştia le susţineau. „Urmează […]

Poliţistul Călin Oboroceanu este cercetat în stare de libertate

Agentul Călin Oboroceanu de la Poliţia Rutieră Botoşani care a fost prins în timp ce transporta cu maşina sa peste 5.000 de pachete de ţigări va fi cercetat în libertate. Magistraţii Tribunalului Botoşani au respins, marţi seară, propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile înaintată de procurorii băcăuani. La randul sau, Viorel Bucsa, cumnatul […]

Medicul Liliana Teodoriu, reţinută pentru luare de mită, ascundea banii la ciorapi sau în chiloţi. În casă au fost găsiţi peste 400.000 de lei

liliana teodoriu retinuta

Medicul de la Comisia de experiză medicală din Casa de Pensii, Liliana Teodoriu (52 de ani), care a fost reţinută, marşi seară, de procurorii Parchtului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ascundea banii în cele mai ciudate locuri. Anchetatorii au găsit bani ascunşi în şosete, chiloţi, dar şi în roata de rezervă a maşinii. Potrivit prim-procurorului […]

Captură de ţigări de peste un sfert de milion lei făcută de politistii de frontiera botosaneni

captura tigari

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau într-un autoturism peste 32.000 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, indisponibilizarea autovehiculului, iar persoanele în cauză s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.  […]

Consilierii judeteni ai PNL au sabotat un proiect depus de PSD: Proiectul privind alocarea de bani primariilor PSD din fondul de rezerva a fost scos de pe ordinea de zi

Consilierul judetean Dumitru Codreanu a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a doua dintre proiecte, intrucit, spune el, nu se justifica discutarea acestora. Codreanu a propus ca proiectul de hotarire de Consiliu Judetean, initiat de consilierii USL, privind organizarea referendum-ului sa se amine a fi discutat, intrucit si la nivel national exista o stare […]