Miluţă Jîjîe este şef cu acte în regulă la Memorialul Ipoteşti. Acesta a fost validat pe funcţie miercuri de către consilierii judeţeni, ca urmare a concursului susţinut la începutul luni aprilie. Mandatul lui Jîjîe este de trei ani de zile. Consilierul judeţean PRM Dumitru Codreanu a ţinut însă să facă o serie de precizări vizavi […]
Lună: aprilie 2010
2,2 milioane de lei din fondul de rulment se vor duce pe continuarea lucrărilor pe drumul de la Vorona
Aproape 3 milioane de lei din fondul de rulment al judeţului au fost repartizaţi miercuri pe câteva obiective, în urma votului consilierilor judeţeni. Este vorba despre 2,2 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor pe drumul judeţean de la Vorona, alţi 750.000 de lei pentru un tronson de drum din zona Hăneşti şi restul pentru realizarea […]
Şi fondul de rezervă al judeţului a fost împărţit miercuri către mai multe unităţi administrativ teritoriale
Consiilierii judeţeni au împărţit, miercuri, banii din fondul de rezervă al judeţului. O sumă de 1.435.000 lei a fost repartizată unor comune in judeţ care se confruntă cu situaţii speciale. Din sumele repartizate iniţial, s-au luat de la fiecare unitate administrativ teritorială câte 10.000 lei pentru a sprijini şi comuna Răchiţi în organizarea alegerilor parţiale. […]
BCR nu lucreaza cu publicul pe 1 mai
Banca Comerciala Romana (BCR) anunta ca unitatile teritoriale retail inclusiv cele care isi desfasoara activitatea in mall-uri, centrele de afaceri corporate si administratia centrala nu vor avea program cu publicul in ziua de 1 mai 2010. BCR le recomanda clientilor sa-si programeze din timp toate operatiunile bancare pe care trebuie sa le efectueze in aceasta perioada, […]
Spectacol gratuit oferit botosanenilor pe 1 mai, de Teatrul „Mihai Eminescu”
Sâmbătă, 1 MAI, ora 18.00, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani vă invită la spectacolul „Ivan Turbincă”, după povestea lui Ion Creangă. Dramatizarea şi regia artistică aparţin lui Ion Sapdaru, scenografia lui Mihai Pastramagiu, iar coregrafia este semnată de Victoria Bucun. În spectacol au fost distribuiţi actorii Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Petronela Chiribuţă, Bucătaru Dana, Gina […]
Campanie anti-fumat derulata la nivelul Directiei de Sanatate Publica
Directia de Sanatate Publica deruleaza, la inceputul lunii mai, o campanie anti-fumat. Cornel Saradan, medic in cadrul compartimentului de promovare al sanatii din cadrul DSP, a declarat ca unul din motivele pentru care se va demara aceasta campanie se datoreaza solicitarilor venite din partea botosanenilor in privinta renuntarii la fumat. "Avind in vedere scumpirea din […]
Seminar la ITM Botosani despre Ziua Internaţionala a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă – Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, prin serviciul Securitate şi Sănătate în Muncă, a organizat în data de 28 aprilie, la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii un seminar cu tema "Riscuri emergente şi noi forme de prevenire într-o lume a muncii […]
Procesul in care Consiliul Judetean a cerut in instanta anularea contractului de asociatiune intre Spitalul Judetean si firma Sanomed s-a aminat
Procesul in care Consiliul Judetean a cerut in instanta anularea contractului de asociatiune intre Spitalul Judetean si firma Sanomed a fost aminat pina pe 26 mai. Miercuri, a fost o prima infatisare in cel de-al doilea proces intentat de CJ Spitalului Judetean. "Noi ne-am spus pozitia vizavi de cererea CJ si am trimis intampinare. S-a dat […]
Consilierii judeţeni au refuzat „să sponsorizeze” modernizarea aeroportului Salcea (Suceava)
Puşi în faţa unui document scris transmis de către Consiliul Judeţean Suceava prin care se cere sprijin financiar pentru modernizarea aeroportului de la Salcea, consilierii judeţeni au refuzat să îşi dea vreun vot deocamdată, fie el şi pentru un prim acord de principiu în vederea asocierii. Aceştia au motivat faptul că nu doresc ca judeţul […]
Un nou director de spital isi cistiga functia in instanta
Fostul manager al Spitalului Saveni, Oana Norses, va trebui repusa in functie. Si asta pentru ca, Curtea de Apel Suceava a dat cistig de cauza ex-directorului Spitalului din Saveni, obligand Directia de Sanatate Publica si Ministerul Sanatatii repunerea in functie pina la solutionarea irevocabila a cauzei si achitarea catre aceasta a cheltuielilor de judecată. Decizia poate fi […]
Politistii comunitari botosaneni trec pe la psiholog in fiecare an
Politistii comunitari botosaneni trec pe la psiholog in fiecare an. Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Comunitare, a declarat că instituţia pe care o conduce a încheiat un contract cu un cabinet psihologic autorizat din oraş şi că anual agenţii comunitari sunt evaluaţi psihologic. Poliţia Comunitară a alocat din buget 50 milioane lei vechi pentru activitatea de evaluare. […]
Copiii care sufera de afectiuni ORL vor fi internati la Spitalul Judetean, din cauza ca singurul medic orl-ist pediatru se afla la un congres in SUA
Copiii care sufera de afectiuni ORL vor fi internati la Spitalul Judetean. Asta pentru că singurul medic orl-ist al Spitalului de Copii, medicul Iuliana Kadar, se află până pe 10 mai la un congres în SUA, drept pentru care copii care au nevoie de consultaţii pe această specialitate sau care necesită internare ajung la Spitalul Judeţean, la […]
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica au infirmat, în urma anchetei epidemiologice, prezenţa toxiinfecţiei alimentare la Cotuşca
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica au infirmat, în urma anchetei epidemiologice, prezenţa toxiinfecţiei alimentare sau a trichinelozei la Coţuşca. Medicul Stela Creţu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică, a declarat că carnea de porc consumată de angajaţii Primăriei Coţuşca în urma unei petreceri date vineri a fost luată din magazine autorizate şi care obligatoriu prezintă examenul […]
Locuinţele ANL vor putea fi cumpărate după un an de la închiriere
Locuinţele ANL vor putea fi cumpărate după un an de la închiriere. Senatorii au aprobat, miercuri, cu 66 de voturi pentru si unul impotriva, Ordonanta de Urgenta 14/2010 emisa de Guvern care modifică Legea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Actul normativ este modificat in sensul reducerii la un an a perioadei obligatorii în care un tânăr […]
Festival de teatrul scolar gazduit de Scoala 8 din Botosani
Vineri, 23 aprilie, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.8 ,,Elena Rareş’’ din Botoşani s-a desfăşurat un interesant festival de teatru şcolar, ajuns deja la a V-a ediţie. Concursul a urmărit în primul rând antrenarea elevilor din şcoală într-o competiţie artistică deschisă şi onestă, bazată pe libertate de exprimare, creativitate, imaginaţie, sensibilitate şi originalitate. La întrecerea desfăşurată sub […]
Consiliul Judeţean dă bani pentru organizarea alegerilor din Răchiţi
Consiliul Judeţean Botoşani va da circa 50.000 de lei din fondul de rezervă al judeţului pentru finanţarea alegerilor parţiale organizate în comuna Răchiţi. Asta deoarece, pe plan local, primăria Răchiţi nu dispune de fondurile necesare susţinerii acestei activităţi. Consilierii judeţeni vor decide miercuri dacă această sumă va fi direcţionată către primăria Răchiţi. Alegeri anticipate se […]
Comerciantii de lumanari din Piata mare, obligati sa detina un aviz de comercializare din partea Protopopiatului
Comerciantii de luminari din Piata Mare vor fi verificati, de saptamina viitoare, de politistii comunitari. Ioan Onutu, seful Politiei Comunitare, sustine ca verificarea se face in urma unei sesizari primite din partea Protopopiatului Botosani cu privire la dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea si vinzarea obiectelor de cult. "Luminarile trebuie comercializate cu aviz din […]
UPDATE: Incendiu la ferma lui Solomonescu de la Miron Costin
video Un incendiu de mari proportii s-a produs, marti dupa amiaza, la ferma Lacto Solomonescu din satul Miron Costin din comuna Vlasinesti. Pompierii au intervenit cu toate autospecialele din Botosani, Dorohoi, Saveni si Trusesti, pentru putea face fata focului care a cuprins atit grajdurile de animale, cit si furajele. In depozit se aflau circa 100 […]





























