Tumora gigant extirpata de medicii botosanene

O femeie din judet a produs, ieri, uimire in randul cadrelor medicale din Sectia de chirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta „Mavromati”, dupa ce, ajunsa pe masa de operatie, din abdomenul sau i-a fost scoasa o tumora gigant, de peste 15 kilograme

Contac vrea Zona Industriala

Familia presedintelui Consiliului Judetean, Constantin Contac, revendica un teren din Zona Industriala, pe care au fost construite mai multe hale de productie. Contac si fratii sai au deschis o actiune in instanta cerand fie demolarea cladirilor, fie preluarea, contracost, a terenurilor. Presedintele PSD Botosani spune ca firma Ascon a folosit terenul ce apartine familiei sale timp de cativa ani chiar daca el si fratii sai sunt proprietarii pamantului si au platit cativa ani impozit pentru el. Reprezentantii firmei contraataca si spun ca vor solicita in instanta anularea titlului de proprietate detinut de Contac

Tinerii, invitati sa lucreze in armata

Centrul Militar Judetean Botosani a apelat la o metoda mai putin obisnuita de a-i atrage pe tineri in armata. Oficialii institutiei le ofera celor care se vor incorpora in aceasta iarna posibilitatea de a deveni militari angajati cu contracte de munca

Horoscop 5 ianuarie

  Berbec Va simtiti bine, stimulat de niste perspective pozitive pe care abia asteptati sa le atingeti. Aveti impresia ca ceva extraordinar urmeaza sa se intample in viata dv., ceea ce poate schimba major unele aspecte din actiunile incepute. Totul e sa priviti cu maxima incredere evenimentele ce se apropie, ca norocul oricum de partea […]

Horoscop 6 ianuarie

  Berbec Sunteti cam retras, nu prea reusiti sa va exprimati gandurile, mai ales visele dv. cele mai intime, ori in fata unui prieten apropiat, ori in fata celui drag. Va este putin teama ca incercarea de a va deschide sufletul v-ar putea pune intr-o lumina defavorabila, aratand ca sunteti, de fapt, un timid sau […]

Interventii la Guvern pentru suplimentarea bugetului

Executivul Consiliului Judetean va face interventii pentru suplimentarea bugetului chiar de luna aceasta. Dorin Ciustea, vicepresedintele CJ, a declarat ca aceste demersuri vor fi facute din timp, pentru a nu exista probleme din punct de vedere financiar pe parcursul acestui an.

Petrom a introdus motorina destinata sezonului rece

Principalul distribuitor de carburanti din Romania, Petrom, a introdus un nou sortiment de motorina destinat sezonului rece. Noul carburant, Top Nordic Diesel, permite functionarea optima a motorului in sezonul de iarna. Cu noul tip de motorina, motoarele functioneaza in conditii optime la temperaturi de pana la – 29 grade Celsius

Amenzi trimise prin posta de Politia Rutiera

Soferii care incalca normele rutiere vor primi amenzile prin posta. Asta pentru ca agentii rutieri isi vor filma toate actiunile, iar procesele verbale pe incalcarile constatate in cazul soferilor vor fi intocmite in lipsa, pe baza imaginilor filmate

Subprefectii jura ca vor face treaba

Cei doi subprefecti de Botosani au rostit juramantul, joi, in fata reprezentantului Guvernului in teritoriu, unor politicieni si ai directorilor de institutii descentralizate, pentru a-si lua in primire posturile

Bani insuficienti pentru protectia copilului

Directia Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Copilului va primi doar jumatate din necesarul financiar pe 2006. Reprezentantii Consiliului Judetean sustin ca de la bugetul de stat pe 2006 au fost repartizati pentru sustinerea sistemului de protectie a copilului 87 de miliarde de lei, in conditiile in care necesarul pe intreg anul este de 170 de miliarde de lei.

Ninsoare viscolita la Botosani

Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor a trimis, joi, 5 ianuarie, o atentionare meteorologica catre mai multe prefecturi din tara, printre care si cea a judetului Botosani, prin care anunta ca, pina pe 7 ianuarie, va fi ninsoare viscolita.

Noile criterii de acordare a locuintei ANL

Consiliul Local al municipiului Botosani si Primarul municipiului Botosani aduce la cunostinta persoanelor ce au depus dosare pentru repartizarea unei de locuinte construite prin fonduri provenite de la Agentia Nationala pentru Locuinte ca intocmirea listei de prioritati pentru anul 2006 se va efectua in conformitate cu prevederile legilor in vigoare