Târg de produse hand-made, la Şcoala 11 Botoşani

Scoala 11. Scoala altfelÎn cadrul Programului ”Școala altfel”, la Şcoala Nr. 11 Botoşani au loc activități nonformale, interesante, care să valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele elevilor în domenii cât mai diverse şi interesante: activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, competiţii organizate la nivelul şcolii, dezbateri, mese rotunde, excursii etc.

Miercuri, 4 aprilie, a avut loc un Târg de produse hand – made care a avut un real impact asupra elevilor şi părinţilor. Evenimentul a fost promovat prin afişe publicitare în şcoală, iar elevii şi-au pregătit spaţiul de expunere pe coridoarele şcolii sau în sălile de clasă cu multă imaginaţie şi originalitate.

Scoala 11. Scoala altfel 1Oferta a fost una mai mult decât generoasă – de la felicitări, ouă încondeiate, jucării, la prăjituri, icoane sau obiecte decorative. Unele produse au fost create la orele de abilităţi practice sau educaţie plastică, iar prăjiturile au fost realizate cu ajutorul părinţilor sau chiar de ei, spre deliciul tuturor copiilor.

Târgul organizat a dat plus-valoare întregii comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, a adus un zâmbet elevilor şi dascălilor implicaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *