Liderii sindicali trăiesc sub presiunea directorilor de şcoli

Din acest motiv asupra liderilor sindicali se incearcă presiuni pentru a inceta dezvăluirea unor situaţii neplăcute care nu convin unor directori. Liderul Sindicatului Invătămintului Preuniversitar Botoşani Maria Ţipirigan a refuzat pentru moment să facă public numele liderilor sindicali ameninţaţi de aceşti directori dar a precizat că, potrivit legii sindicatelor, implicarea patronatului in problemele sindicatului se pedepseşte cu inchisoarea de la 3 la 6 luni. "Sindicaliştii răspund la nişte intrebări care vizează situaţia şcolii care pentru noi inseamnă o imagine de ansamblu. Datorită faptului că au fost consemnate rezultatele chestionarelor de către sindicalişti care nu au convenit directorilor pentru că au fost publicate in presă s-au incercat presiuni asupra liderilor sindicali. Nu a convenit directorilor ce scrie presa şi acum liderii au de suferit", declară Maria Ţipirigan, liderul SIP Botoşani. Aceasta a mai spus că unul din liderii sindicali a suferit in cadrul unei şedinţe o criză pentru care se află momentan internat in spital. In cazul in care astfel de situaţii se vor repeta SIP Botoşani va sesiza Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani impotriva conducerilor de şcoli. "Pentru că-şi bagă nasul unde nu le fierbe oala putem sesiza Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani deoarece legea interzice ca patronatul să se implice in probleme sindicatului şi se pot aplica sancţiuni pecuniare. Directorii de şcoli să fie atenţi că nu e de glumit cu legea şi cum un copil poate fi afectat cind e articulat aşa şi un lider de sindicat poate fi afectat de presiunile lor. Ei işi fac treaba conform legii insă directorii ne pun in situaţia de a sesiza Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani", a mai spus Ţipirigan. Pină acum SIP Botoşani a apelat de două ori la procurorii botoşăneni impotriva fostului director de la Şcoala din Vorona, Aurel Ştefan, actualmente primar dar şi al actualului director de la aceeaşi şcoală. Situaţiile care nemulţumesc in prezent sindicaliştii fac referire la componenţa consiliilor de administraţie de la uneli şcoli şi grădiniţesau la dotările deficitare din unele unităţi de invăţămint.