Zece microbuze vor ajunge la Botosani si vor fi puse la dispozitia elevilor

Intr-o primă etapă judeţul Botoşani va primi 10 microbuze cu 16+1 locuri urmind ca anul viitor să mai primească cel puţin 16 autoturisme. Şeful IŞJ Botoşani Horia Negrescu a declarat că lista cu şcolile care vor primi aceste maşini a fost stabilită şi avizată de prefectul judeţului urmind ca ele să fie repartizate şcolilor imediat ce vor ajunge in judeţ. Intr-o primă fază prioritate vor avea elevii de la Şcolile de Arte şi Meserii care sunt nevoiţi să se deplaseze in alte localităţi ca să meargă la cursuri. "Repartizarea primelor microbuze se va face cu pondere pentru elevii care invaţă la Şcolile de Artă şi Meserii şi au de mers in altă localitate", a declarat Horia Negrescu, şeful IŞJ Botoşani. In această situaţie se află şi elevii de la Todireni care au refuzat la inceputul anului şcolar să se prezinte la cursuri pentru că trebuiau să meargă in jur de 20 de kilometri pe jos pină la şcoala din Suliţa unde au fost repartizaţi după ce şcoala din localitate a fost inchisă. "Se are in vedere situaţia acestor copii pentru că sunt obligaţi să facă naveta deşi se află in invăţămintul obligatoriu", mai spune Negrescu. Cel mai probabil, primele microbuze şcolare vor veni la inceputul lunii noiembrie.