Prefectul Cristian Roman: Nu stiu cit de legal este ordinul de numire in functie a lui Paul Mustiata

Prefectul Cristian Roman s-a aratat, luni, nemultumit de decizia presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sebastian Bodu, de numire a lui Paul Mustiata, in functia de director executiv adjunct cu calitate de administrator sef al creantelor judetului. Roman este revoltat ca nici un reprezentant al autoritatilor locale, in special el, ca prefect, nu a fost consultat pentru a-si da avizul in cazul numirii lui Mustiata ca sef intr-o institutie deconcentrata, asa cum este Directia Generala a Finantelor Publice. Prefectul a declarat ca nu stie cit de legal este ordinul respectiv, atita timp cit acesta nu este semnat de ministrul Finantelor. Cristian Roman a recunoscut ca, in nici un caz, nu si-ar fi dat acordul pentru promovarea lui Mustiata intr-o functie care este a doua in sistemul Fiscului botosanean.