Judecătoria Dorohoi a dispus, joi, prelungirea cu 20 de zile a mandatului de arestare in cazul lui Constantin Tărniceru, fiul deputatului PSD de Suceava Petrică Tărniceru, care a ucis o fetiăţ de opt ani din Mihăileni, după care a fugit de la locul faptei. Lucian Constantin Tărniceru, de 20 de ani, este acuzat de săvirşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost apărat in faţa completului de judecată de către cei doi avocaţi care au fost angajaţi imediat după ce a fost reţinut de poliţiştii botoşaneni. Este vorba de fostul reprezentant al PNA in Consiliul Superior al Magistraturii, prof. univ. dr. Gheorghe Şuhan, şi Cornel Ursachi, decanul Baroului de Avocaţi Botoşani. Dosarul se afla in continuare in cercetare la Parchetul de pe lingă Judecătoria Dorohoi şi urmează să se efectueze o expertiză criminalistică auto şi expertiza psihiatrică a inculpatului. Avocatii inculpatului au solicitat expertizarea criminalistică auto şi expertiza pshiatrică a clientului. De asemenea, urmeaza ca familia lui Lucian Constantin Tărniceru să aducă inscrisuri la dosar, prin care să demonstreze că fiul lor avea probleme psihiatrice şi că a fost internat de trei ori, in ultimii trei ani, la Spitalul de Neuropsihiatrie Iaşi. Reamintim că fiul deputatului PSD a fost reţinut, iar, ulterior, arestat in urmă cu mai bine de două săptămini, după ce a ucis intr-un accident rutier o fetiţă in virstă de opt ani, fugind de la locul accidentului. Evenimentul rutier s-a petrecut pe 10 septembrie, in jurul orei 23.00, pe raza localităţii Mihăileni, judeţul Botoşani.
Astfel, la numai 20 de ani, Lucian Tarniceru, care se afla in Penitenciarul Botosani, este cercetat penal pentru a treia oară.





























