
Primaria municipiului Botosani a deschis, din nou, mai multe procese impotriva Consiliului Judetean. Municipalitatea a obtinut, miercuri, cistig de cauza in trei cazuri. Actiunile de la Curtea de Apel Suceava vizeaza exceptia de nelegalitate in cazul unei hotariri de Guvern care obliga la plata sumelor in contul Consiliului Judetean pentru sustinerea sistemului de protectie a copilului. Secretarul Primariei, Ioan Apostu, sustine ca hotarirea Guvernului vine in contradictie cu noua lege privind finantarea sistemului de protectie a copilului. De altfel, municipalitatea nu mai vrea sa plateasca sumele aferente anilor 2005 si 2006. "Pina acum am fost obligati la plata acestor sume in baza acelei hotariri de Guvern. Noi am decis sa schimbam tactica si sa invocam exceptia de nelegalitate a hotaririi in raport cu prevederile noii legi a protectiei copilului. Iata ca am avut succes. Deocamdata nu ne-am judecat pe fond, dar important este ca am cistigat in aceasta faza", a declarat secretarul Ioan Apostu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia