In prezent la Maternitatea Botosani exista tot mai multe mame care apeleaza la nasterea peridurala. Asa-numita "nastere fara durere " este, de fapt, nasterea cu analgezie epi- sau peridurala. Potrivit medicilor specialisti, acest procedeu urmareste anularea senzatiei de durere in timpul travaliului, pacienta avind posibilitatea de a se misca in voie. Desi nu este noua, tehnica nu este foarte uzuala printre botosanence, mai ales ca trebuie sa achite o taxa suplimentara, care sa acopere costul trusei, substantei si medicatiei. O trusa pentru anestezia peridurala costa intre 15 si 35 euro, iar pretul substantei necesare poate ajunge pina la 35 de euro. Un alt motiv pentru care acest sistem nu este foarte practicat este si riscul pe care il implica faptul ca femeia nu mai simte nici o durere. "Pot aparea complicatii in timpul nasterii si din acest motiv am dispus ca fiecare astfel de nastere sa fie asistata de medicul specialist si de un anestezist reanimator. Pina acum insa toate mamicile care au ales sa nasca in acest mod au fost extrem de multumite", a precizat Ladislau Szente, directorul general al Spitalului de Obstetrica si Ginecologie Botosani. O alta metoda tot mai practicata in spitalele moderne este nasterea sub apa, insa si aceasta le obliga pe viitoarele mame sa scoata bani din buzunar. Potrivit specialistilor, intr-o cada cu apa calda, la 37-38 de Grade Celsius, femeia scapa de senzatia de greutate indusa de gravitate. In plus, corpul ei secreta endorfina, hormonul care inhiba durerea. Alt beneficiu al nasterii in apa este elasticitatea pe care lichidul primordial o ofera tesuturilor perineului, reducind foarte mult numarul si severitatea sfisierilor vaginale, cit si nevoia de epistomie. Apa ofera un confort familiar bebelusului dupa stresul nasterii si socul senzorial. Luminile si sunetele sint mai gentile cu organele de simt ale copilului, atunci cind sint percepute din apa. Chiar si atingerea mamei ii pare mai usoara. "Nasterea in apa nu este foarte veche pe plan mondial, 10-15 ani. Experienta a aratat ca aceasta este si mai linistitoare pentru femeie, insa se spune ca si asupra copilului exista beneficii ulerior in viata. Contactul cu mediul in care s-a dezvoltat se prelungeste si anumite circuite energetice de memorie ancestrala se pastreaza pe toata durata vietii. Astfel se spune ca micutii care se nasc in apa sint mult mai receptivi, au talente artistice", a mai spus directorul Maternitatii Botosani.
Sala in proiect
Pentru moment, insa, nasterea sub apa se afla doar in stadiu de proiect la Botosani. "Avem cada si tot ce mai trebuie pentru o astfel de sala, insa trebuie sa stim exact cum si unde zidim cad", a mai spus Ladislau Szente, care a adaugat ca exista o anumita inaltime a cazii speciale, un loc unde va sta moasa si unul pe unde va intra si va iesi apa. Inainte de a amenaja sala, directorul Maternitatii botosanene va vizita unitati similare din Elvetia si Germania





























