Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Botoşani va primi la rectificarea bugetară ce va avea loc la sfirşitul acestei săptămini 65 de miliarde de lei. Marcela Lozneanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că cele 65 de miliarde de lei vor rezolva pentru o bună perioadă de timp problemele financiare de la protecţia copilului. "Noi am cerut pentru rectificare din luna august 65,4 miliarde de lei vechi şi ni se dă 65 de miliarde de lei. In acest sens vom rezolva in mare parte toate problemele pe care le avem in acest domeniu. Suma care rămine pentru următoarea rectificare bugetară este mai micuţă şi sperăm să o primim", a adăugat Marcela Lozneanu. Necesarul financiar pentru protecţia copilului pină la sfirşitul anului este de 100 de miliarde de lei. De asemenea, la această rectificare Consiliul Judeţean a mai solicitat 120 de miliarde de lei pentru sume de echilibrare şi incă 120 de miliarde de lei pentru invăţămint, insă, deocamdată, nu se ştie dacă Guvernul a alocat fonduri şi pentru aceste destinaţii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia